—Mereu vei triumfa, Chrystal. mi-am spus plimbându-mi ochii dintr-o parte în cealaltă a laptop-ului meu.
Tocmai am terminat de scris prima mea carte care exprimă neumlumirea mea faţă de oamenii care sunt pur şi simplu nesuferiţi şi se mândresc cu banii lor proşti. Eu şi inteligenţa mea, am scris o carte foarte bine pusă la punct. Sunt sigură că mulţi n-o să înţeleagă ce am scris eu acolo, dar nu-mi prea pasă. O să vadă comentariile oamenilor cu cap şi o să spună şi ei că le place, aşa se întâmplă des.Oameni leneşi. Cititul este sănătos şi spune asta o fată care nu mănâncă de la Fast Food. Oamenii ăia nici nu folosesc pui în mâncare. Cercetători spun că 60% din ceea ce servesc ei este carne de la câinii morţi sau cai. Ce dezgustător.
Mi-am muşcat buza inferioară şi am apăsat pe butonul "Salvează". Toţi adolescenţii o să-mi vadă capodopera şi o să fugă la mămica plângând. O să îi lovească unde îi doare mai tare, la personalitatea de 2 bani. Iar câştig, asta fac eu când vreau ceva. Plus că scopul scuză mijloacele. Vreau o lume mai bună, dar ceea ce scriu îi răneşte pe alţii. Asta e!
Mi-am pus laptop-ul pe micul dulăpior din dreapta patului meu, am dat la o parte pătura de pe picioarele mele —nu aş vrea să fac vreo boală de la căldura ce o produce laptop-ul— şi m-am dat jos din pat. Mi-am băgat picioarele în papuceii mei de casă pufoşi şi m-am îndreptat spre bucătărie.Unde mama şi tata, sigur, îşi beau cafeaua citind un ziar. Îi pot auzi sorbind din cafeaua aceea delicioasă făcută de Gina, bucătăreasa.
—Ai văzut ce a postat fiica ta acum ceva minute, iubire? l-a întrebat mama pe tata.
M-am oprit din mers, pe ultima scară, ca să ascult ce vorbesc ei.Sper să nu mă vadă.Mi-am pus palma în spatele urechei şi mi-am lipit capul de perete. Sigur o să le placă, mereu au avut încredere şi m-au susţinut în ceea ce fac. Mai ales tata.
—Ce a postat? a întrebat el, după a luat o gură din cafeaua preparată de Gina.
—O carte cu un mesaj foarte ciudat.
—Ce mesaj? spuse acesta deschizând ziarul.
—Insultă indirect anumite persoane. spuse aceasta fixându-şi ochii pe ecranul telefonului ei performant.
Îşi ridică privirea furioasă când îşi dădu seama că tata nu e atent la ceea ce spune ea. I-a tras ziarul spre ea şi îi dădu telefonul ei să citească.Sper ca el să mă înţeleagă. Mereu a fost aşa, mama e împotriva a ceea ce fac, iar tata nu. Mai nou.
Ochii lui se lărgii.Aveam impresia că mama i-a dat să vadă o poză cu o fantomă dintr-un film de groază, nu povestea fiicei sale cu un mesaj neobişnuit de bun. Cu fiecare rând pe care îl citea, cu atât devenea mai uimit. Ştiu, tată, sunt un geniu. Următoarea privire pe care i-a adresat-o mamei, m-a făcut să fiu neliniştită. Părea îngrijorat. De ce?
Mama a dat din cap afirmativ şi l-a luat de mână.Cum se pot înţelege din priviri? Oh,Doamne!
Deasemenea mama i-a întins o broşură tatei. Nu am putut să văd ce era, dar am putut s-o aud spunând că e din cauză că avem mulţi bani.Ce legătură are asta cu acea broşură?Ce o fi pe ea? Vreau să văd! Mie nu-mi pasă de bani, deloc!
—Eu spun că este o idee bună. spune tata sigur pe el.Dar tu îi spui! a mai adăugat el.
Mama a zâmbind şi s-a ridicat de pe scaun în aşa fel încât să nu cumva să i se ridice fusta. L-a sărutat pe tata pe obraz, cea ce înseamnă ar trebuii să vină la mine în cameră. Asta face în fiecare dimineaţă; bea cafeaua cu tata, îl sărută pe obraz şi apoi vine la mine în cameră să mă trezească. Perfect! M-am întors şi am fugit în camera mea.Mi-am lipit spatele de uşa pe care tocmai o închisesem şi când am auzit zgomotul făcut de paşii mamei, am sărit în pat şi mi-am pus laptop-ul în braţe.
—Neaţa! spuse aceasta deschizând uşa şi intrând în camera mea puţin cam abătută.
—Bună dimineaţa, mamă.spun eu dând la o parte laptop-ul.
Am vrut să-mi dau jos şi pătura de pe picioare, dar o să mi se vadă papucii şi o să mă certe. Când o să înţeleagă că sunt o peroană matură şi că papucii de casă, pe care îi port doar în casă, nu pot murdării patul?
I-am zâmbit fals, în timp ce ea se aşeză pe scaunul de la măsuţa cu farduri.Se întoarse câteva secunde cu spatele la mine, iar eu mi-am dat repede papucii jos şi m-am ridicat din picoare.
S-a întors cu faţa la mine şi mi-a spus:
—Înainte să mergi la şcoală...
—Despre asta. Nu poţi să chemi pe cineva să îmi predea acasă? Copii de acolo sunt aşa de insuportabili, la fel şi unii profesori. am întrerupt-o.
—Imposibil. a spus ea, după eu am oftat cu putere. Nu mai trebuie să mergi ultima lună din anul ăsta la şcoală pentru că o să ... a făcut o pauză. Eu şi tatăl tău am decis să ... te trimitem într-o tabără de bune maniere. spuse aceasta privind în pământ.
—Poftim? Nu eu trbuie să merg acolo, ci colegii mei! Mamă, ce ţi-a trecut prin cap? Eu am maniere, nu reiese acest lucru din lucrurile pe care le fac şi spun? Adică, mănânc cu furculiţele şi cu lingurile, mă spăl pe mâini de 15 mii de ori pe zi şi ...
Mama se încruntă.Se ridică în picioare şi mă aşeză pe mine unde stătuse ea. Îmi întoarse privirea spre oglindă şi îmi luă părul roşcat în mâinile ei. Mă sărută pe frunte şi apoi îşi lipi capul de al mea zâmbind.
—O să mergi chiar dacă vrei sau nu. a spus ea, dispărându-i zâmbetul de pe faţă.
—Nu....
Ieşi triunfătoare din cameră şi mă lăsă pe mine în durerea mea. După ce că trebuie să-mi îndur colegii 9 luni de zile, acum dau peste alţii, mai rău ca ei.Să mă omoare cineva, acum.
***
—Nu? spuse Cornelia închizând uşa dulapului ei.
—Ba da, ai mei mă trimit într-o tabără stupidă de vară pentru că(,) cică nu mă comport cum trebuie. Cică îmi bat joc de alţii prin poveştile mele şi că acest lucru e datorat banilor mei. Au înebunit.
—Eu cred că au drepate. spuse ea pornind spre clasă.
—Poftim? am spus urmându-o.
—Păi, chiar îţi baţi joc de oameni prim poveştile tale şi te crezi superioară.
—Credeam că tu mă înţelegi. am spus plecând supărată spre ora de matematică.
Singura persoană care mă înţelegea, e de partea părinţilor mei. Nu cred că m-a înţeles vreodată. Dacă da, acum mă ajuta să fac un plan ca să nu mai merg în aceea tabără pentru rataţi fără creier care mănâncă cu mâna sau care, posibil, au omorât pe cineva.
Nota autorului:
nu l-am editat. îmi pare rău.
sper să vă placă,dar mă îndoiesc.
