n/a: nu e editat.
Alarma telefonului mă făcu să vreau să ţip. Mi-am tras perna peste faţă şi am ţipat cu putere în ea. Faptul că reduce sunetul, m-a făcut să cred că nu ma auzit nimeni, dar am putut s-o aud pe mama cum ţipă la mine că vine imediat şi să mă opresc din ţipat că nu vine sfârşitul lumii.
A trecut o lună de zile de când mama mi-a dat acea veste bună.Ironic vorbind.Încă nu pot să cred că mă crede materialistă şi - O Doamne! -needucată. Sunt cea mai educată persoană pe care o cunosc. Până acum o lună aş fi spus Cornelia, dar şi ea este ca ceilalţi, a avut timp să demonstreze asta. Trădătoarea. Sunt sigură că e invidioasă pe notele mele mari şi intelectul meu. Acum e majoretă. Este una dintre acele fiţoase înnebunite după fotbalişti, şi bani, şi haine şi maşini. O urăsc aşa de tare.
M-am ridicat din pat clătinându-mi capul dintr-o parte în alta. Odată ce ochii mei făcu contact cu razele puternice ale soarelui, ce pătrundeau prin locul liber dintre perdele, automat mâna mi-a acoperit ochii. Mi-am căutat papucii cu picioarele-mi goale, apoi când i-am găsit m-am îndreptat spre birou. Biroul era chiar lângă masuţa de machiaj. M-am aşezat ,mângâindu-mi părul, apoi un bilet micuţ roz îmi atrase atenţia asupra lui. " Ora 11:00 - plecare, tabără " . Mi-am dat ochii peste cap şi m-am lovit cu capul de măsuţă. Mi l-am ridicat uşor şi m-am uitat la ceasul meu de mănă ce era pus lângă oglindă. Era ora 10.
O să întârzii.
M-am ridicat repede de pe scaun şi am deschis dulapul cu haine. Jumătate era gol pentru că (,) cu o seară în urmă îmi făcusem bagajele pentru această tabără prostescă. Cine ştie peste cine dau acolo. Alţi lunatici. Asta este mai mult ca sigur. Poate drogaţi sau poate chiar criminali.
Am ales o pereche de blugi negri strâmţi, o cămaşă albă pe care am acoperit-o cu un plover de un albastru închis. Teneşii în picioare şi mi-am prins părul roşcat în aşa fel încât să nu îmi intre în ochi. Nu suport senzaţia.
Stăteam în mijlocul holului şi îl aşteptam pe tata. Mă tot întorceam şi mă uitam la bagaj. Pe el era aşezat biletul de intrare de la tabără. Aş alerga pe el şi l-aş rupe, dar asta ar fii un lucru urât şi nu vreau să încalc regulile şi să par needucată.
— Hai să mergem! a spus tata atingându-mă pe mijloc.
Am dat din cap şi i-am luat geamantanul din mână. În momentul când tata i-a dat drumul, greutatea lui m-a făcut să-l scap pe podea. L-am luat încă o dată, de data asta cu mai multă forţă. Am zâmbit preţ de o secundă, după am ieşit pe uşă. Am aruncat valiza în portbagaj, după m-am dus spre locul şoferului. Tata m-a oprit şi mi-a făcut semn spre celălalt loc. De ce nu mă lasă să conduc? Mi-am luat carnetul. Adică, ăla provizoriu, dar l-am luat.
M-am uitat la ceasul de la maşină. 10:45.
— Tată grăbeşte-te. am spus.
— Mai avem doar o stradă. O să ajungem la timp. a tăcut puţin, după a adăugat. Văd că eşti nerăbdătoare.
— Credeam că mă cunoşti mai bine de atât. Cred că o să mor acolo. Să îmi cumperi un coşciug şi piatră de mormânt. Şi să nu mă descrieţi gen "Studentă, fiică, prietenă.".Nu am prieteni, nu am nevoie, dar nu de asta nu vreau. E ridicol. Poate puteţi pune un citat care mă descrie perfect.
A râs.
— Vorbesc serios! am exclamat.
— Bine, bine. continuă el să râdă. Am ajuns.
