N/A: 1. nu ştiu de ce este clasificată cartea la "Avertisment pentru părinţi PG-13". Nu l-am pus acolo şi acum nu pot să mai schimb. Asta e ciudat. Eu nu scriu prosti şi nu voi scrie niciodată, cred.
2. Mai am de lucru la personalitatea lui Josh şi la a lui Raven... Măcar acum intră şi ei în prin-plan.
3. O întrebare aşa mai ciudată ... Crime sau desfinţare? Voi doar răspundeţi. N-am de gând să spun de ce am întrebat. Wait :3
4. Am scris o grămadă la acest capitol şi sunt foarte mândră de mine. E cel mai lung de până acum. Nici la tradus nu scriu atât. yay. totuşi, nu sunt mândră de greşelile făcute. Asta e, o să le corectez la vară când contul intră în editare. voi avea ceva de lucru. off
Gata cu fotosimteza, la citit toată lumea.
Afară e frig. Vântul adie încet şi domol. Luna stă fixă pe cer, lângă Luceafărul ce lumina curtea alături de ea. Cerul plin de stele cădea peste pădurea întunecoasă ce înconjura tabăra. Mă uit la aceşti copaci şi îmi amintesc de dăţile când fugeam în spatele mamei deoarece credeam că o să se transforme în monştri care mă vor mânca. Minte stupidă de copil. Am trecut peste, acum nu îmi mai e frică de nimic. Doar de moarte şi acum de doi handicapaţi! Nu ar trebui să mă gândesc la ei în momentul de faţă, peisajul e prea perfect. I-am ignorat 2 săptămâni, pot să-mi iau gândul de la ei şi acum.
O lumină puternică în formă de cerc se reflectă pe gard. M-am panicat. Un badyguard avea să mă prindă afară după ora zece şi mâine voi fii pedepsită. Trebuie să fug în cabană! Sau mai bine accept ceea ce se întâmplă?
Cum să accepţi să încalci regulile, Chrystal?
Lasă-mă conştinţă!
Auzeam paşii omului. Mă învârteam în cerc şi când să intru în cabană cineva îmi acoperă gura şi mă trage de mâini în spate. M-a târât până în spatele băii şi mi-a dat drumul. Am căzut pe iarba umedă. De ce naiba e udă? Cu ajutorul coatelor m-am ridicat cu greu în capul oaselor. Mi-am îndreptat privirea spre paznic. Nu mai era acolo. Am răsuflat uşurată şi mi-am îndreptat privirea spre "răpitorul" meu. Mi-ai ridicat lent privirea spre faţa lui. Puteam să jur că e ....
— Bailey.
— Aşa mă cheamă. Acum mulţumeşte-mi! spuse zâmbind în timp ce se aşeza lângă mine.
Umărul lui îl atinge pe al meu şi din reflex m-am distanţat de el.
— Mersi. am spus încet.
— Nu te-am auzit.
Mă enervează, din nou. M-am ridicat nervoasă de pe pământ, mi-am scuturat pantalonii şi am spus aproape tare (nu vreau să mă audă cineva) şi răspicat.
— Mulţumesc.
— Aşa te vreau. a spus şi m-a tras de tricou în jos.
Am căzut din nou pe pământ stând cu spatele la el şi cu mâinile în sân. Nu vreau să stau cu el aici.Nu îl suport, plus că pare romantic. Mie nu-mi place de el şi nu vreau să pară romantic. Doi rebeli, stând ascunşi sub clar de lună tachinându-se. Sună aşa clişeic, iar eu nu fac nimic clişeic. Nimeni n-a mai scris o poveste ca a mea! E bine scrisă şi cu un mesaj puternic. Dar aici nu e vorba de cartea mea perfectă, ci de Bailey care e opusul.
De ce mă gândesc la cărţi în momentul de faţă?N-ar logică! Ar trebui să-l înjur pe nemernic. Nu-l suport şi îmi displace total. Oare le îmi face asta? El mă face să mă simt aşa? Să gândesc aşa? Okay, dacă nu spune ceva repede, o să mor.
