Her name is Nadia ( FINALIZATĂ )

Prolog

"Setea de răzbunare ar distruge-o, dacă nu ar fi îngerul ce o ține de mână"

Cu toții știm că viața nu e cum vrem noi, și cu atât mai puțin, cum o plănuim.

Atunci când credem că putem fi cu adevărat fericiți, găsește câte ceva să ne doboare. De fiecare dată când ridicăm capul, intervine ceva critic ce ne face să îl plecăm înapoi și să ne pierdem câte puțin din speranță.

Nadia Simonescu știe asta cel mai bine, la vârsta de doar 19 ani, trecând deja prin situații pe care, de cele mai multe ori, nici adulții nu le găsesc ușoare.

După o greșeală imensă, aceea de a se îndrăgosti și iubi orbește, tânăra realizează că a fost folosită cu o cruzime imensă de către cel pe care îl adora cu toată ființa ei.

Nadia a iubit, iar când s-a dăruit celui pe care îl iubea, a făcut-o din pură pasiune și nu a regretat asta nici o secundă. Nici măcar atunci când, însărcinată fiind, este renegată de către tatăl ei și gonită de lângă familii și prietenii săi.

Nadia nu-și pierduse cu totul speranța și privi din nou pe fereastră, sperând că cel pe care îl iubea, va veni. Sperând că va veni să asculte ce are de spus, împotriva părinților lor, însă asta nu se întâmplase.

Strânse cu putere ochii care amenințau să de-a drumul potopului de lacrimi, și oftă din străfundul sufletului. Își ridică ușor capul și privi din nou spre ceasul care indica cu mult peste ora stabilită de ea în mesajul trimis către Matias. Sperase că întârzia, sperase că este reținut, însă nu mai putea să aștepte. Nu deținea acest lux.

Își luă bagajul cu degetele tremurânde și porni ușor spre casa lui. Ar fi vrut să îi spună și de copil, iar dacă acesta o refuza, își dorea să îl vadă pentru o ultimă dată, pentru că Nadia promisese că nu avea să mai pună picior în România până când nu va fi o femeie puternică și pregătită să le facă față.

Tânăra păși timid printre pietrele ce scoteau un zgomot asurzitor sub papucul ei și se apropie de imensa fereastră, unde se afla livingul în care a devenit femeie.

Privi pe geam și o lacrimă îi alunecă de-a lungul obrazului alaturi de un suspin adânc. Matias nu era singur, semn că trecuse imediat peste, și asta îi demonstră Nadiei că lui chiar nu i-a pasat nici o secundă de ea.

Din instinct, își duse mâna spre pântec și privi spre cer rugându-se la Dumnezeu să-i aibă în pază pe amândoi. Atât pe ea, cât și pe pruncul ce prindea contur în pântecul ei.

Oftă adânc și fără tragere de inimă porni înapoi de unde venise. Trecând pe lângă stația de autobuz în care unul chiar staționa, începuse să alerge și îl prinse în ultimul moment.

Nadia se făcu comodă în scaun și încercă să se relaxeze măcar puțin pentru că avea o călătorie de o jumătate de oră până la gară.

Tânăra se ghemui și întorcându-si capul spre geam se lăsă pradă lacrimilor ce puse stăpânire pe ea. Lăsă lacrimile sa ii ușureze inima pe care o simțea strânsă de o gheară invizibilă.

Ajunsă la gară, tânăra se interesă și luă primul tren spre aeroport fiind dintr-o dată dornică să dispară. Voia să plece de aici, să uite de tot și de toate pentru că nu mai putea suporta. Se întâmplaseră mult prea multe într-un timp atât de scurt. Mai ieri credea că își găsise sufletul pereche, ceea ce s-a dovedit a fi o minciună.

Nu-i luă mult să ajungă în aeroportul Otopeni și îi luă și mai puțin să facă rost de un bilet doar dus pentru destinația, Londra, aeroportul Heathrow. Nu știa ce avea să facă acolo însă se ruga la bunul Dumnezeu să nu o lase singură pentru că știa că nu ar fi rezistat.

Urcată în avion se făcu din nou comodă pentru că o aștepta un zbor de aproximativ 3 ore și jumătate.

Avionul luă altitudine ceea ce părea să o ajute pe Nadia să mai scape de încordare. Părea să o ajute să se relaxeze și să își ia mintea de la ultimele evenimente.

Totul avea să fie bine. Totul avea să se schimbe. Era un nou început și tuturor ne prinde bine un nou început.