Her name is Nadia ( FINALIZATĂ )

Epilog

          În viață avem parte de urcușuri și coborâșuri, așa cum avem parte de durere și de fericire, și, așa cum avem de pierderi și de câștiguri.

          Când vine vorba de viață, nu putem plănui nimic, pentru că nimic nu iese așa cum plănuim.

          Nadia deschise ușor ochii și lumina orbitoare îi dădu dureri îngrozitoare de cap, forțând-o să clipească de câteva ori, înainte de a reuși să-i țină deschiși. Aceasta realiză că se simțea odihnită și extrem de obosită în același timp, lucru destul de ciudat.

          Tânăra încă nu își amintea ultimele evenimente, așa că își forță creierul să revină din starea de amorțeală in care se află și într-o secundă ochii îi fu inundați de amintirea ultimelor evenimente, inclusiv cea în care fusese împușcată.

          Nadia simți o mână așezându-se pe șoldul ei și se strădui, cu tot cu durerea de cap, să își întoarcă capul spre cel ce o atinsese.

          Matias o privi zâmbind șovăielnic și aștepta cu sufletul la gură, o reacție din partea ei și când aceasta îi zâmbi ușor, tânărul răsuflă ușor printre dinți.

          Îi era cald, extrem de cald și o durere arzătoare pulsa ritmic undeva mai jos de sânul stâng, acolo unde intrase glonțul.

          Pentru a fi sigură că nu era într-un vis, că nu a murit, Nadia își roti privirea în jur și decorul de spital îi confirmă că era adevărat. Trecuse și peste cea mai mare încercare a vieții ei.

          Moartea.

         — Hei, bună, iubito, cum te simți? Șopti Matias aproape de chipul Nadiei și îi strânse mâna ușor.

          Tânăra încercă să-i zâmbească și se miră când își simți fălcile ridicându-se, așa că încerca să lege și un răspuns pentru bărbatul din fața ei.

          — Se putea și mai rău, nu-i așa? I-o întoarse ea jucăuș și oftă ușor.

           Matias zâmbi și el la randul lui și se aplecă pentru a o săruta pe frunte.

          — Îți amintești ce s-a întâmplat?

          Bărbatului I se putea citi părerea de rău întipărită în privire, însă Nadia știa oricum că nu era vina lui. Așa a fost să fie.

          — Din păcate da, fiecare secundă, îi replică ea tristă, însă încerca să schimbe atmosfera cu o glumă. Arăți că naiba.

          Exact așa cum se aștepta, Matias izbucni în râs și își scutură capul.

          — Nici tu nu arăți prea bine să știi. I-o întoarse bărbatul zâmbind șmecherește și la final îi făcu din ochi.

          Nadia alese să nu răspundă, ci doar zâmbi, înainte de a se încrunta puternic.

          — Clarissa, Unde e?

          — E cu Alexandra. A stat pe aici până mai devreme, însă i-am promis că o sun când te trezești, doar ca să reușesc să o fac să meargă să se odihnească. A stat aici toată noaptea.

          O lacrimă îi curse Nadiei instantaneu, doar gândindu-se la suferința fiicei sale. La chinul pe care îl îndurase din vina ei.

          — Știe ce s-a întâmplat? Întrebă Nadia curioasă.

          — I-am spus că te afli in spital din cauza unei intervenții minore și că dormi mult pentru că ești obosită, dar cu toate astea nu a vrut să plece.