Dragoste fulgeratoare (Lightning love)

Capitolul 7

Perspectiva lui Dean (Fulger)

-Cand vii?

-In 2 ore ajung, s-a intamplat ceva?

-Jennifer isi face de cap, o sa strice tot planul. Soptesc in telefon ca sa nu ma auda cineva.

-Spune-i sa se linisteasca sau o sa discute cu mine.

-Bine. Am o intrebare.. Frederico.

-Te ascult amigo.

Accentul lui de spaniol ma scoate din sarite.

-Cum de ai putut sa stai langa o asemenea fata si sa nu-i faci nimic? Ma trantesc in patul in care am dormit cu Hazel.

-Daca ii vezi parintii nu-ti mai arde de nimic.

-Frate, doar i-o tragi ei, nu parintilor, esti penibil.

-Da, da, cum zici tu..

-Cu greu m-am abtinut aseara sa nu-i fac ceva. Mint.

-Cum? Nu ati facut nimic?

-Absolut nimic. Mint din nou.

-Pacat, o incerca-i tu macar..

-Esti nebun! Rad.

-Pai nu cuceresti tu fetele prin zona aia?

-Ba da, dar totusi, nu o fac cu iubitele prietenilor mei.

-Ce fidel esti amigo. 

-Mi s-a mai spus.

-Vorbim cand ajung.

-In regula. Drum bun.

-Mersi.

Inchid telefonul si ma gandesc cum v-a reactiona Hazel cand va afla. Dar ce ma intereseaza pe mine? Pacat ca nu am incercat aseara sa fac ceva cu ea. Ma satisfaceam si eu pana la capat acum trebuie sa astept, dar a 2-a oara nu mai ratez. Frederico a castigat la loto cand a gasit-o pe fata asta. Ce n-as da sa am si eu parte de una ca ea. Sau chiar de ea.  Dar ce vorbesc eu aici? Eu nu imi este sortita, iar ea nu ar mai sta cu mine după ce va afla de ce m-am apropiat de ea. Ce pot sa spun? Îmi pare bine macar ca am adus-o aici aseară. Chiar daca ii simt lipsa in clipa asta. Umplea locul unde mereu va fi gol. Nimeni nu o sa ramana langa mine cand va afla tot adevarul din viata mea. Sunt o persoană complicata, nici cel mai bun psiholog din lume nu ma va intelege. Spun din propria experienta. Noroc de motociclete, astfel as fi luat-o razna si in momentul asta nu mai eram prieten cu Frederico si eram la spitalul de nebuni. Toți m-ar fi stiut de "Nebunul de la Yale, renumitul Fulger", dar sunt doar Fulger si asa voi ramane.

Oare ce a vazut la Frederico? E cel mai mare badaran din lume. Spaniol. Are un accent de doi bani. Niciodata nu l-am crezut ca originile lui sunt de acolo. Ea e o persoană minunata, glumeață, responsabila. El e ... total opusul!

În fine, nu este treaba mea. Cursa incepe in jumatate de ora. Trebuie sa apara Jennifer, o sa-i explic totul.

***

-De ce nu mi-ai spus asa din prima? Tu stii cat am incercat sa ma calmez pentru ca stiu de ce esti in stare, plus ca in amenințare părea foarte convins de ceea ce spuneai. Jennifer este foarte revoltată, o inteleg.

-Am vrut sa iti spun, dar stii cum e Frederico, vrea sa acționeze fara prea mulți spectatori. Ii explic in timp ce imi asez mănușile.

-Ne cunoastem de foarte mult timp, trebuia sa aveti incredere in mine.

-Ei uite ca nu am avut. Incepe cursa, vorbim după.

-Stii ca ea o sa se revolte de îndată ce va afla plus ca nu va reacționa prea ok cand il va vedea pe Frederico, e fata si o inteleg mai bine decat voi.

-Trebuie sa suporte. O sa se împace pana la urma cu Frederico si nu vom mai avea treaba cu ei.

-Crezi? Sper ca nu ai sentimente pentru ea, te-am vazut cum o privesti si te cunosc.

-Esti nebună, nu as putea sa am vreo relație cu fata aia. Ma strâmb la ea, dar in mintea mea era altceva.

-Sa te cred?

-Da. Acum lasa-ma. Am o cursa de castigat.

-Sigur. Bafta.

-Mersi.

Se da startul si la 1 gonesc pe strada. Pe rivalii mei ii las in urma. Fulger. Fulger. Fulger. Aud in urma mea, dar oare oamenii aia stiu ce e in mintea mea? Ce viata am eu de fapt? Ce viata am avut? Ce trebuie sa suport de cand ma stiu? Stie ca am un suflet rănit cu mult timp in urma? Stie ca eu nu am sa mai pot iubi cu adevarat din cauza uneia dintre fete pe care am iubit-o mai presus de orice, mai presus de mine?