Dragoste fulgeratoare (Lightning love)

Capitolul 14

Purul adevar

Mai tarziu ma duc sa ma intalnesc cu Dean. Trebuie sa ne gandim bine ce sa facem. Mai intai de toate trebuie sa ii informez pe ai mei. Nu le va placea, dar dupa ma vor intelege. De cand cu Erick relatia dintre mine si parintii mei nu a mai fost ca inainte. Mereu puteam sa le spun absolut orice aveam de gand sa fac sau orice gandeam, dar acum au devenit mai rezervati, cu greu m-au lasat sa locuiesc la camin. Tata isi va da dreptate singur cand va afla. Sper sa nu se supere pe mine astfel nu stiu ce ma voi face. Doar Dean este cel care ma intelege in aceste momente, el este ancora mea in lumea asta, daca el se scufunda atunci si eu ma voi duce la fund si nu voi ma exista.

-Esti ok? Întrebarea lui Amber imi îndepărtează gândurile.

-Da. Raspund fara ezitare.

-Serios? Adică de ceva vreme şi tu şi Dean va purtați diferit, iar ca prin magie Frederico a dispărut.

-Crede-mă totul e ok. Nu ai de ce sa iti faci griji. Sau poate ca da.

-Ok, am incredere în tine, dar sa stii ca poti veni oricand la mine daca ai nevoie de ceva sau pur şi simplu ai nevoie de cineva care sa te asculte cu un umăr rezistent la plâns. Un scurt zâmbet i se asează pe fata.

- Stiu draga mea. Mulțumesc mult!

-Cu cea mai mare placere!

Si ne imbratisam. Aveam nevoie de asa ceva. Mi-ar fi placut sa fie si Kat aici. Poate povestea ar fi fost alta şi nu aş fi ajuns aici. Dar nu mai pot schimba trecutul, dar prezentul si viitorul sunt in mainile mele asa ca nu ma voi da batuta niciodata!

-Hazel! 

Aud vocea lui Den si ma desprind din bratele lui Amber.

-Scuze, am crezut ca esti singura. Explica.

-Ea nu este niciodata singura! Ii zambeste Amber. Va las, daca ai nevoie de ceva suna-ma. Imi face cu ochiul, il pupa pe obraz pe Dean si pleaca.

Am ramas singuri. Ne uitam unul la celalalt. Niciunul nu spune nimic. E o tacere apasatoare care ma deranjeaza cumplit, dar nu ma simt in stare sa spun ceva, orice.. 

-Iti multumesc.. Sparg tacerea, dar el nu isi seama ce vreau sa zic.

-Ce..?

-Iti multumesc ca existi, ca esti aici pentru mine, ca nu ai plecat.. Ti-ai luat inima in dinti si mi-ai fost alaturi cand ai fi putut pur si simplu sa pleci, fara sa te uiti inapoi, fara sa nu ai nicio strangere de inima pentru ce ai lasat in urma si crede-ma orice trecut ai fi avut, de orice personalitate complicata dai impresia, tu pentru mine esti perfect, indiferent de ce ar spune ceilalti. 

Ma uit in ochii lui, sunt plini de lacrimi. La fel si ochii mei. Atunci cand unul dintre noi plange si celalalt plange si-l doare inima de parca cineva ne-ar apasa puternic lasandu-ne fara aer, fara iubirea celuilalt. Tremura. Ma saruta incet. De cand am aflat de sarcina este foarte grijuliu cu mine, nu trece nimic neobservat de el. 

-Te iubesc. Marturiseste. Nu exist fara tine!

Ramanem imbratisati ceva timp, apoi..

-Trebuie sa ne mutam. La fratie nu poti sta. Cautam un apartament sau o casa, orice iti doresti..

-Dean.. Oftez. Nu stiu, ar trebui sa vorbesc cu ai mei..

-Vorbim cu ei, dar nu la telefon, vreau sa ii cunosc, sa ma cunoasca. Vreau sa le spun purul adevar, ca sunt indragostit nebuneste de fiica lor, unica lor fata, mostenitoare lor si imi doresc sa fie sotia mea, mama copiilor mei, mama copilului care peste 8 luni si jumatate se va naste. Il voi tine in brate si il voi proteja cu propria mea viata. 

-Ce crezi ca va fi?

-Eu imi doresc sa fie fata, sa semene cu mama ei. O stii pe mama ei? E in acelasi an ca si tine. Rade. E o fata micuta de statura, foarte frumoasa, satena, ochi negri, patrunzatori de care te poti indragosti de prima data. 

Zambesc, imi stralucesc ochii din cauza dragostei..

-Eu imi doresc un baiat, blond cu ochii verzi, iar atunci cand va creste sa il invat sa mearga pe motocicleta si in acelasi timp sa iubeasca natura, cartile, oamenii..

-Orice va fi, vom fi fericiti..

Dean

Dupa ceva timp petrecut in casa in seara asta ies, ies cu baietii.. Nu am simtit nevoie de asta cand o aveam pe Haz aproape, dar avem nevoie de timp singuri. Sa respiram, pentru cateva minute sa ne intoarcem la vietile noastre. Aud usa..

-Amigo..

-Frederico? Ma surprinde intoarcerea lui.

-Crezi ca ai castigat? M-am intors.. Copilul lui Hazel este al meu, iar tu stii asta.

Ne uitam unul la celalalt, dar nimic. Nu sunt in stare de nimic. Sunt furios pana peste cap, dar nu ma pot opune.