Memoriile unui pescar

C I N C I

Obişnuiam să mă plimb deseori de-a lungul bălţii, asta pentru că Adam îmi spunea că este spre binele meu. Încercam să îi fac pe plac tânărului, chiar dacă abia mă ţineam uneori pe picioare. Frigul îşi făcea apariţia odată cu venirea toamnei. Soarele parşiv strălucea pe cer, însă era mai rece decât un cub de gheaţă. Parcă se supărase pe noi, vrând să ne transforme pe toţi în statui împietrite.

Adam venise grăbit imediat după prima zi de şcoală, luându-mă prin surprindere mai tare ca niciodată.

― Oho! Exclamasem eu la vederea lui. Ce te aduce la mine, fiule?

Băiatul mă privi vesel, inspirându-mi o stare de bine odată cu venirea sa. Ştia că obişnuiam să ies la mici plimbări, de aceea mă găsea de cele mai multe ori în faţa trestiiilor, mult prea departe de nucul ce-mi era casă.

― Cred că o să te vizitez mai rar de acum, începu el a spune, intristandu-se brusc.

Am zâmbit, în ochi apărându-mi o lacrimă fierbinte. Nu eram trist din cauza faptului că nu il voi vedea atât de des, ci modul în care vorbea împreună cu emoţia pe care mi-o transmitea acest băieţel, îmi dădeau fiori. Nu mă lasă să-l întrerup, adăugând grăbit:

― Dar o să vin ori de câte ori sunt liber şi îmi termin temele. Îţi promit, pescare.

― Tinere, începusem eu cu o voce gutuala. A început şcoala, formează-te şi axează-te pe lucrurile cele mai importante, pentru a ajunge ceva în viaţă.

Adam dădu absent din cap, fiind conştient de cele spuse de mine. Ştiam că băiatul avea o minte strălucită, o memorie bună şi în acelaşi timp un suflet curat ca lacrima.

― Vreau să pot avea grijă de mama, pescare. Să îi pot da o bucată de pâine atunci când îi e foame, şi o cană cu apă atunci când îi e sete. Vreau să elimin "nu avem" şi "nu pot". Vreau să le transform în " poftă bună", în "mai doreşti?". O să-mi iau mâncarea de la gură doar pentru a nu o vedea pe mama flamandă. O să învăţ...

Simţeam o notă de tristeţe în vocea lui.

― Fiule, dacă nu munceşti acum pentru viiitorul tău, nu vei mai avea altă ocazie niciodată. De aceea prezentul este prezent. Nu poţi transforma viitorul în trecut, pentru a-ţi corecta greşelile anterioare, sau a face ceva ce nu a fost făcut la timpul sau. Ceea ce încerc eu să îţi spun, este că succesul nu vine fără greutăţi. De fapt tinere, succesul este asemenea unui joc.

― Ce vrei să spui, pescare?

Gâtul i se încorda de efort când rosti aceste cuvinte.

― Atunci când jucaţi la şcoală baba oarba, şi va fugăriţi unul pe altul, este exact ceea ce faci în viaţa de zi cu zi. Tu eşti baba, iar copilul pe care îl fugăreşti este succesul. Îţi trebuie o minte strălucită pentru a-l prinde, picioare puternice pentru a fugii, şi o inima mare pentru a-ţi regra respiraţia. În viaţă, pentru a dobândi succesul ai nevoie de aceleaşi lucruri. O minte luminată, pentru a şti cum să faci faţă problemelor, picioare puternice pentru a ţine pasul cu tot ce te înconjoară, şi în cele din urmă...o inima mare. Ai nevoie de un suflet bun şi cald care să împrăştie iubire pretutindeni. Dacă lumea e rea, fă-o tu bună cu o simplă îmbrăţişare sau un zâmbet cald. Nu poţi realiza nimic singur. Îţi e mult mai uşor atunci când ai pe cineva care să te facă să îţi doreşti şi mai mult ziua de mâine. Mai mult decât ţi-o doreai pe cea de azi.

― Mama e fiinţa aceea, tresării baiatul, brusc luminându-i-se chipul.

― Întocmai băiete! Lupta pentru mama ta, şi vei lupta şi pentru tine.

Adam îşi ridică privirea, căutăndu-mi chipul.

― O să mă ridic de jos pescare, îţi promit.

― Fiule, e o diferenţa în a primi peste când îţi e foame şi a învaţa să pescuieşti singur. Învaţă cum sa ramai la suprafaţă, fără să depinzi de ceilalţi. Cu fiecare peste prins în undiţa, eşti cu un pas mai aproape de succes.