Memoriile unui pescar

D O I S P R E Z E C E

Dragă Adam

Poteca pe care odată veneai abia se mai zărește sub tiarana zăpadă. Îmi întorc capul iar în fața ochilor mi te imaginez, copile. Cu genunchii loviți din cauza greutatiilor, capul plecat și umerii lăsăți. Te zăresc,chiar dacă știu că ești doar o fantasmă. Părul îți intră în ochi, orbindu-te de la drumul spre mine. Mă vezi în ceață, nu-i așa copile? Obrajii odată roși au pălit, bujorii ți-au dispărut și au adus în loc câte un fulg de nea, gata să te înghețe. Cu fiecare pas pe care îl faci, te afunzi tot mai mult în zăpadă. Picioarele se lupta cu neaua, lovind-o puternic, astfel reușesc să te simt din ce în ce mai aproape.

Ce ții în mâna, fiule? E cumva sacoșa pe care ți-a umplut-o mama ta cu curaj? O ți strâns, de frică să nu o scapi. Ți-au crăpat mâinile, copilul meu. Frigul ți le usucă provocându-ți o durere groaznică. De ce nu mă strigi? Încă ești de părere că un amamarat de bătrân nu poate ajunge la tine? Mă lași să sed la marginea bălții, cu capul întors spre potecă, așteptând.

Dar vântul te ia, te împinge înapoi, astupandu-ți calea pe care deja ți-o facusei. Te opreșți, suspini iar eu îți pot vedea aburii ce-ți ies pe nas.

Ceva nu-mi permite să te strig. Crivățul m-a amuțit, mi-a luat vocea, auzul. Ochii sunt cei ce mai fac contactul cu năluca ta. Te uiți spre mine o clipă, după care îți muți privirea asupra sacoșei. Ți-a mai pus mama ta ceva în ea și nu știu eu?

Privesc nucul înghețat, preț de o secundă am simțit cum absoarbe viața din mine. Ești încă la mare distanță, însă continui să faci pași mari,de frică să nu te ia vântul din nou. Nu te-am învățat să nu te grăbeșți? Furtuna de zăpadă îți poate lua sacoșa oricând, furându-ți curajul și tot ce mai ascunzi în ea.

Ai chipul degerat, mâinile și picioarele la fel. Mănușile tale sunt la mine. De ce mi le-ai oferit dacă știai că vei avea nevoie de ele? Te strig odată, însă sunetele îngheață până să ajungă la urechea ta. Cu toate astea, îți spun să îți închizi ochii și să te lași ghidat de simțuri. Nu mă auzi, nu-i așa băiete? Vântul ți-a inghetat urechile, iar mie gura.

De ce ai capul plecat? Te uiți în direcția greșită, fiule. Cauți în întuneric ceva ce ascunde lumina. Ți-a căzut curajul pe jos și ești prea înghețat ca să-l ridici?

Te privesc cu sete, și sper.

Fantasma ta dispare, aducându-mă la realitate. Data viitoare când vi spre mine, privește spre lumina și topește gheața ce-mi ucide cuvintele.