black sea || bts

05. Adu-mi aminte să te uit

Taehyung s-a lovit cu bărbia de capul roșcatului, acesta oprindu-se din a merge. Cafeniul era debusolat și confuz, nu se punea problema din înspăimântat. Își mușca în mod continuu buzele și se juca cu pielea degetelor ciupită, gândindu-se la locul unde îl părăsise pe băiatul blondin. Viața sa era dureroasă.

- Unde e tipul ăla când ai nevoie de el? se întrebă Hoseok, cel alăturat fiindu-i rău doar când se gândea că prietenii roșcatului puteau fi cu mult mai periculoși decât acesta.

Ceea ce nu știa Hoseok era că în suflet Yoongi purta un cutremur. A călcat pe propria sa inimă pentru a reuși să îl vindece, fiind ferm convins că roșcatul avea nevoie doar de dragoste. În schimb, acesta îi oferea în schimb doctorului doar durere. Plimbându-și privirea de-a lungul culoarului slab luminat, Hoseok își ridică sprâncenele la văzul combustibului ascuns după cele mai umbrite colțuri, rânjind.

- Prefă-te că nu știi ce se află în interior, îi aruncă în brațe un bidon roșiatic cu ulei de motor, zâmbetul bolnav al lui Hoseok determinându-l pe Taehyung să își mute privirea spre peretele alăturat.

- Mă voi minți că tu nu îmi vei face nimic atâta timp cât nu te ascult, rosti fără tragere de inimă, cafeniul lăsând obiectul să cadă la picioarele sale. Băiatul mai mare ca vârstă își închise pleoapele ochilor, zâmbind pentru câteva secunde de durată.

- Nu mă provoca, șopti cât ridicase combustibilul, lipind suprafața bidonului de pieptul lui Taehyung. Toate acestea fiind făcute cât timp l-a țintuit pe cafeniu cu privirea sa dominantă și sadică.

Palmele lui Hoseok erau reci. Mult prea reci și lipsite de umanitate. Taehyung se pierduse în rândurile sale mintale, nesesizând noua prezență. Nici noua ceartă, era inutilă. Auzul său dispăruse. Se estompase. Inert și vulnerabil, privirea i se încețoșase, simțind cum inima îi ratase o bătaie. O presiune îi asuprise întreaga cutie toracică, luând controlul asupra căilor respiratorii. Taehyung și-a dezlipit cele două bucăți de carne încercând din greu să tragă cu putere aer în plămâni, lacrimi invadându-i întregul chip iar palmele începând să tremure cu nestăpânire.

- Mă voi împotrivi până la final, Min Yoongi! spuse apăsat roșcatul, refuzând să asculte de doctorul aflat în disperare.

- Hoseok, dacă de data asta problema nu se va rezolva nici cu cămașa de forță, voi pleca de tot din această funcție. Jur! spuse cu tragere de inimă acesta, înghițind în sec. La o distanță considerabilă, Yoongi nu avea de unde ști gândurile pacientului său.

- Nu te apropia! strigă, acest lucru atrăgând atenția asupra trupului lui Taehyung care se lipi de podea. Rotindu-și privirea spre silueta inconștientă a cafeniului, băiatul își ridică colțurile buzelor înfiorător, albăstruiul încruntându-se.

- Ce i-ai făcut lui Taehyung, Hobi?

La auzul numelui său diminutivat, privirea lui Hoseok se preschimbă. În una cu mult mai hotărâtă și însetată după durere, nepermițând ca oricine să îi afle secretele. Luând obiectul umplut cu combustibil, își turnase lichidul pe întreaga suprafață a trupului, Yoongi privind scena terifiat. Nega prin rotiri repetate ale gâtului, fiind sigur că Hoseok nu era atât de grav bolnav încât să recurgă la un astfel de act sinucigaș.

- Când mă mai strigi astfel, gândește-te la consecințe, hyung.

Astea fiind spuse, cu evidențierea unei flăcări produse la contactul chibritului cu cutia specifică, trupul lui Hoseok luase foc. În inconștiența lui Taehyung, cel albastru vopsit îl salvase, doar că modul prin care o făcuse era necunoscut de către acesta. Căci băiatul când își reveni în simțiri, era pe o suprafață necunoscută, cu o palmă plăpândă pe obrazu-i drept.

- Ești în siguranță acum, Taehyung, îl asigurase un glas suav și liniștitor, o voce după care tânjise pe tot parcursul expediției sale. O lacrimă s-a prelins de-a lungul nasului său uscățiv, acoperindu-i buzele cu o tentă roșiatică.

- Cum ai murit de această dată, Jimin? îl întrebase cu greutate, gâtul fiindu-i uscat. La această întrebare, cel menționat zâmbi trist, drept consolare pentru cele petrecute. Dezmierdându-i creștetul capului prin mișcări ușoare și lente, Taehyung își permisese să zâmbească slab, adorând sentimentul de protecție și de atenție.

- Mi-am dat foc.