Furând biletul unui alt copil, micuțul se reîntorsese la familia sa, pe ascuns oferindu-i surioarei sale mai mici acel plastic care te putea face o zi fericit. Parcul de distracții pentru familia Kim era un lucru străin, mai ales pentru că nu obișnuiau să petreacă timp în familie. Acest lucru nu îl demoraliza pe micuțul Taehyung cum îl întrista gândul că surioara și frățiorul său ar putea avea o zi dezamăgitoare.
- Taehyung, astâmpără-te! Sau pleci acasă! îi precizase mama acestuia din cauza energiei pe care o poseda, cel de pe urmă bosumflându-se.
- Nu ești amuzantă! Îl vreau pe tata! se smiorcăi acesta, provocând chicotele celor doi frați mai mici.
- Ei bine, află că tatăl tău nu te vrea! îi apucase palma, urmând să îl tragă cu brutalitate spre ea pentru a nu-l pierde ca data trecută în mulțimea de oameni.
- Ești o mincinoasă! Nu e frumos, ripostă micuțul, dinții din față lipsindu-i.
- Obraznic te-ai mai făcut, oftă aceasta, urmând să îi culeagă și pe ceilalți doi copii pentru a-i face fericiți în acea zi din săptămână.
Taehyung le propuse ca săptămâna viitoare să meargă la zoo, cum banii nu se aduceau pe tavă, mama sa îl refuzase categoric. Acesta și-a smucit mâna micuță din a ei, luând-o înainte special pentru a-i demonstra acesteia supărarea sa.
- Taehyung-ah! și-a auzit numele strigat, dar nu s-a întors. Credea că dacă se afișează supărat, va primi mai multă atenție. Taehyung! Tae! Taehyung!
Strigătele care se auzeau tot mai afundate l-au determinat pe micuț să își oprească pașii, rotindu-se pentru a-și confirma că iar se pierduse printre oameni străini. Nu era prima dată, deci se obișnuise. Oricum cu toții voiau să scape de el. Continuând să exploreze lucrurile care îl înconjurau, nu se așteptase să îl întâlnească în acea zi pe tatăl său. Fericit a alergat spre acesta, agățându-se de el cu dorința de a nu-i mai da drumul.
- Tati! exclamase.
- Vrei să mergi cu tati, Taehyung? îl întrebă cu un zâmbet întipărit pe chip, micuțul aprobând numaidecât. Luat în brațe de către acesta, băiețelul nu avea să știe câte probleme avea să îi provoace familiei sale, mai ales că nu era conștient cât de mult suferea mama sa.
*
Au urmat zile de tortură atât cât pentru Taehyung, cât și pentru fosta doamnă Kim. Îmbrăcat la costum, micuțul își privea mama cu lacrimi în ochi cum se lupta din greu să îi câștige custodia. Lăsați singuri, surioara sa dragă plângea alături de fratele său mai mic, acest lucru provocându-i criza de plânsete și ale acestuia.
- Pentru că nu ai un venit bun pentru a-l crește, merit custodia tuturor copiilor! Însă fiind mici, momentan rămân pe numele tău. Taehyung a ales să mă urmeze, în cele ce rezultă că l-am câștigat!
Judecătorul dăduse verdictul final, la văzul mamei sale țipând și fiind scoasă cu forța afară din sala de judecată, Taehyung voind să o urmeze. Însă era prea târziu, căci tatăl acestuia i-a cuprins brațele, luându-l definitiv în brațele sale. Chiar dacă a urmat să trăiască într-un mediu prielnic ce îi oferise o sumedenie de posibilități, vinovăția i-a produs depresii de lungă durată, urmând ca la 20 de ani să se reîntoarcă la familia sa de drept. Care, spre surprinderea lui, nu îl mai doreau. Și nu aparținea nimănui vina, căci domnul Kim avea să pedepsească pe oricine încerca să i-l fure pe Taehyung al său.
**
Plângând în surdină, înghițindu-și suspinele, Taehyung refuza categoric să îl asculte pe cel din fața sa. Îi dicta cu precizie ce trebuie să gândească sau să facă, acest lucru determinându-l cu mai mult să îl ignore. Ștergându-și lacrimile cu podurile palmelor, la fiecare sughiț umerii i se ridicau într-un mod caraghios, acest lucru neimpresionându-l prea mult pe albăstrui.
- Ascultă-mă și cooperează! țipase acesta pentru a-l readuce pe aceeași linie de plutire.
- Nu îmi spui tu ce să fac, reproșase acid, voind ca bărbatul din fața sa să plece.
- Sunt doctorul tău, prin urmare trebuie să cooperezi dacă vrei să scapi de mine!
- Tu ești orb? Sunt în mijlocul unei plaje, nu într-un spital! Singurul care are nevoie de un tratament ești tu, prostule, îl jigni fără a-i păsa prea mult, întorcându-i spatele. Yoongi oftase, oferindu-i un picior în spatele cafeniului.
- Jimin a reușit să se trezească la realitate și să conștientizeze mai clar situația în care se află! Ce e greșit cu tine? rosti exasperat, atrăgându-i atenția băiatului.
- Știi unde este Mochi al meu? întrebase plin cu speranță, Yoongi aprobând cu aceeași sclipire în ochi.
- Voi aplica o metodă inversă pentru tine, își spuse, urmând să continue temător: Jimin e în spital, încercând să își refacă viața dinainte de a te cunoaște pe tine. Dacă tu nu vrei să revii la normal, crezi că te va aștepta? Crezi că își va aminti de tine? Nu vrei să îi fii alaturi, Taehyung?
Cel menționat își lăsase privirea spre nisipul rece și ușor umed, din cuvintele lui Yoongi înțelegând doar că Jimin nu îl mai dorește. Ca toți restul. Ridicându-se cu greutate, susținându-și corpul cu ajutorul palmelor pe nisip și balansându-se din cauza lacrimilor ce îi încețoșau privirea, cafeniul se îndepărtă de albăstrui, aducând confuzie de pe urma acțiunilor sale.
- Ce vrei să faci? adresase cu greu această întrebare, rămânând inert pe plajă, dându-i acces la propriile alegeri. Până la urmă, fiecare pacient își alege propria soartă. Nu îl putea ajuta cu mai mult de atât.
Cu cât urca mai mult acele scări din lemn ce avea să îl aducă pe podul ce îi va pune capăt vieții trăite până în acel moment, Taehyung se simțea tot mai împovărat și vinovat. Se blestema pentru fiecare alegere din trecut, și mai ales că nu a putut să îl țină aproape pe Jimin, cel care a rămas alături de el în ciuda modului de suferință. Adierea aspră a vântului îi tăia pielea obrajilor, îndepărtându-i breton crescut haotic, reușind să se bucure într-un sfârșit de priveliștea oferită. Oceanul completat cu cerul ce avea să se stingă odată cu afundarea sa în apa limpede. Mirosul inspirat adânc, până în suflet, nu îl va uita niciodată cum amintirea lui Jimin va persista veșnic în inima sa.
- Taehyung, nu! Coboară!
Glasul după care râvnise îi exploda în timpane. Îi oferise o ultimă privire lui Jimin, acesta reușind cu greu să se transpună în lumea cu care se lupta al său prieten, Taehyung. Cu lacrimi în ochi voia să îl urmeze pentru a-l salva și a-i confirma că era real, însă a fost prea târziu, căci cu un ultim zâmbet Taehyung sărise de pe pod, urmând ca acesta să fie un ultim test al lor.
اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.
