07. Salvarea iertării tale

156 32 36
                                    

Micuțul băiat a stat ascuns întreaga zi sub aceeași masă din bucătăria spațioasă. Asemenea unui animal de companie. Privind terifiat în juru-i, Hoseok a decis să iasă de sub ascunzișul său, începând să mărească pașii pentru a ieși din casa străină în care se afla. Lacrimile curgeau neîncetat, buzele sale rostind un singur nume: "mama". Păru-i răvășit și pielea palidă a feței demonstrau chinul său interior, reușind în tot acel timp să își roadă unghiile de la degetele palmelor care tremurau incontrolabil. Descoperind scările ce l-ar conduce spre unica sa salvare, respirația acestuia a devenit neregulată în timpul alergării disperate. În momentul apropierii de clanța ușii, o siluetă rigidă i-a blocat calea, Hoseok izbindu-se de pieptul necunoscutului. Era pe punctul de a cade, o altă persoană reușind să îi stabilizeze echilibrul.

- De ce nu mă lăsați să merg acasă...? îl întrebă pe bărbatul din fața sa, lacrimi încețoșându-i vederea, astfel nefiind în puterea de a-și imprima în memorie chipul acestuia.

O palmă moale, dar rece asemenea gheții a dat startul dezmierdării creștetului lui Hoseok, îndepărtându-se terifiat, respirând zgomotos și având privirea bulbucată, asemenea unei persoane ce avea să își dezlănțuie nervozitatea cu greu stăpânită. Privindu-și palmele care tremurau, micuțul băiat se simțea mizerabil și neputincios, voind doar simple explicații.

- De astăzi, noi vom avea grijă de tine.

Tot ce a mai fost capabil să distingă a fost o palmă mare ce i se apropia de chip, amintirile dispărând încet, risipindu-se.








Ștergându-și sudoarea de pe frunte cu mișcări rapide ale uniformei, Yoongi îl trase de mâneca pijamalei pe roșcat astfel încât să îl ridice de pe pat. Refuzând să își deschidă ochii și să revină la realitate, doctorul a fost nevoit să își așeze palma pe chipul acestuia, plasând un sărut pe buzele uscate ale lui Hoseok.

- Ai înnebunit?! îl împinse cu brutalitate, Yoongi fiind nevoit să își așeze palmele pe colțurile mesei pentru a nu face cunoștință cu podeaua. Roșcatul și-a așezat buricele degetelor pe buza inferioară, simțind cum se îneacă în emoții. Săruturile erau toxice pentru el, mai ales cele oferite de albăstrui.

Scâncind, strâmbându-se, Hoseok deduse ce făcuse doctorul, reușind să îl păcălească pentru a o suta oară. Un calmant i-a fost injectat în venă, simțind ceva străin în corp care prelua stăpânire pe mișcările acestuia. Genunchii s-au lipit involuntar de podea, roșcatul lăsându-și bretonul să îi acopere privirea înlăcrimată.

- Nu îmi voi mai face rău, promit, rosti cu glas stins, Yoongi lăsându-se la nivelul băiatului vulnerabil. Și-a împleticit degetele în firele proaspăt spălate ale roșcatului, oferindu-i o stare de protecție și de alinare.

- Asta ai spus de fiecare dată. Și te cred, pentru că nu a existat o dată ca tentativele tale să fie duse până la capăt.

Hoseok era confuz. S-a tăiat, înecat, drogat de atâtea ori, încât le pierduse numărul. Apelase și la foc, încă nededucând cum se întâmpla ca de fiecare dată să dea ochii cu bărbatul albastru, ciudat și periculos, dar de la care mereu primea atenție și afecțiune. Reușind să își ridice ochii împăienjeniți, cei doi băieți de la poluri opuse și-au intersectat privirile, Yoongi zâmbindu-i.

- De ce nu m-ați lăsat în acele zile să plec acasă?

- Pentru că ajunsesei cu adevărat în casa ta, noul tău început. Dar l-ai refuzat de fiecare dată, din păcate, ajungând aici, îi explică în pașii săi leneși pentru încă o dată nenumărată, Yoongi adorând când Hoseok i se deschidea. Chiar dacă era pe același subiect nesfârșit.

- Sunt o dezamăgire, afirmă, doctorul negând, continuând să îi zâmbească, rareori dezvăluindu-și dantura perlată.

- Ești o minune, Seokkie.

O lacrimă a reușit să își croiască drum pe pielea palidă a feței lui Hoseok, bărbatul din fața sa îndepărtând-o numaidecât. Simțind cum o speranță i se înfiripa în suflet, inima bătând cu o mai multă determinare, roșcatul și-a lipit buzele strâns lipite de ale celorlalte două bucăți de carne subțiri.

- Cine ești tu, Min Yoongi? îl întrebă când buzele se depărtară ușor, încă atingându-se. Cât timp respirațiile li se întretăiau, albăstruiul nu își putea aduna cuvintele, inima bătând contrar așteptărilor sale.

- Antidotul tău.




black sea || btsWhere stories live. Discover now