black sea || bts

06. Doar noi doi pe pământ

- Promiți că vei avea grijă de tine?

- Îți promit că nu am să mai mor.

Printre mici și prețioase gustări ascunse într-o retrasă cafenea, Jimin zâmbea, ținând strâns palma lui Taehyung în a sa. Mintea micuțului băiat avea un continuu semn de alarmă, sperând că dacă vor fi nevoiți să plece, să o facă împreună. S-au întâlnit cu un scop, iar teama de moarte era aceeași.

- Taehyung..., își drese vocea Jimin, fiind totuși la fel de răgușită. Îi era rușine, de situația curentă, de propria persoană. Pomeții căpătase o tentă rozalie, urcând până la urechi. Iar ochii îi sclipeau. Ce e aia o mărcuță?

Fu rândul lui Taehyung să își rotească privirea spre blondin, calculând probabilitatea ca și Jimin să fi ajuns în a-l cunoaște pe băiatul cu păr de foc. Până la urmă, care era rostul acestuia?

- O casă de nebuni, îi mărturisi cu cea mai mare sinceritate, fără a o mai da pe cotite. Jimin-ah, să unim ceea ce știm pentru a reuși să trecem peste aceste lucruri ghinioniste, împreună.

Își repetau cu fiecare ocazie acest lucru. Și nu se săturau să îl audă. Jimin se îngălbeni zdravăn, neștiind cum ar trebui să își recunoască sieși mai întâi că avusese încredere într-un pacient cu dezabilități mintale. Observând că micuțul său prieten se pierduse în gânduri, Taehyung deduse pe înțelesul său prin ce a fost nevoit să treacă și băiatul cu claia blondă de păr. Și profitase de ocazie, alăturându-i-se mai mult, până ce să îi acopere umărul drept cu palma rămasă liberă. Respirația cafeniului deasupra tâmplei lui Jimin era o piesă de artă.

- Voi încerca să dau ce e mai bun, Tae, îl asigură pe acesta, buzele întredeschise ale tânărului cafeniu ajungând pe pielea fină a micuțului blondin. Tresărind, Jimin înghiți în sec, împietrit la produsul celor petrecute. Se simțea... diferit. Și bine.

- Nu mă îndoiesc de acest lucru, Jiminnie~

Zâmbete instalându-se în același timp pe chipurile lor mai luminoase, cei doi prieteni au decis să participe la un festival de sfârșire a anului. Nu luaseră în calcul trecerea rapidă a timpului, evitând să mai dezbată subiectul dispariției lor. Sau întâlnirea cu Hoseok în același loc. Pe moment, doar ei doi pe același Pământ. Încă având degetele împleticite.

Permițându-și să râdă și să umple locul special amenajat cu chicote pline de voioșie, ochii micuți ai lui Jimin dispăruse după obrăjorii-i pufoși, acest amănunt înmuindu-i inima lui Taehyung. Diferența de înălțime i-a oferit oportunitatea cafeniului să îl tragă pe băiat în brațele sale, Jimin ajungând cu creștetul pe umerii acestuia. Se tachinau reciproc, fiind distrași de la peisajul minunat și tradițional, lăsând orice turist perplex. Nici când bolta întunecată a fost luminată de artificiile multicolore cei doi nu au fost distrași din lumea lor perfect conturată, împărțind aceleași zâmbete și gânduri bune.