Ziua 2

104 13 6
                                    

(PERRIE)

Dragă jurnalule,

8 zile, 8 zile în care nu mai știu nimic de el; 8 zile în care nu am mai dat niciun semn nimănui. Încep să cred că îmi este bine, dar am eșuat din nou...

FLASHBACK

De dimineață, eu împreună cu fetele ne-am pregătit să ajungem la Global Live-Stream unde vom face o aniversare de 4 ani de trupă, alături de fanii noștri. 

Era minunat să cred că au trecut patru ani de când suntem o trupă. Era ireal. Era în sfârșit un gând care mă făcea fericită. 

Aseară am dormit toate împreună și ne-am distrat minunat. Încă un lucru care m-a făcut să nu mă mai gândesc la el.

Acum, după ce am luat rochie mai scurtă albă asortată cu o pereche de teniși, după ce mi-am terminat machiajul și mi-am lăsat părul în bucle lejere pe spate, sunt gata să mă distrez din nou făcând ceea ce îmi place.

Am ajuns la locul stabilit și după un interviu lung și foarte emoționant— dat împreună cu fetele mele dragi, ne-am decis să cântăm The End. 

Deși nu eram sigură dacă o s-o scot la capăt, eram desul de curajoasă și de sigură că totul o să iese bine.

Fetele au început să cânte, versurile ajungând mai departe de inima și simțurile mele. Inima mea pompa frenetic și era într-o mare alertă, la fel ca trupul meu. Îmi era frică să vină partea mea, iar asta mi-a făcut un nod mare în gât, pe care am reușit să-l înghit.

Acum urmează partea mea...

  And I won't be missing  you...

  And no one can love you,

 The way I used to do,

   But love isn't...

Nu am apucat să termin versul, deoarece un hohot puternic de plâns m-a scufundat. Știam eu, la naiba, că asta se va întâmpla!

Fetele mi-au adus șervețele și m-au îmbrățișat strâns, în timp ce Jesy mai făcea câteva glume ca să facă atmosfera mai plăcută.

Am revenit pe scenă, gata să mă înfrunt din nou cu realitatea și am început să cântăm o melodie care să nu mă mai aducă în pragul lacrimilor. 

END OF FLASHBACK

Am eșuat... și de fiecare dată o să eșuez când o să mă gândesc la el. Oare ce face? A trecut peste? Sincer, aș vrea să treacă peste..să fie fericit alături de o persoană mai bună, mai frumoasă, mai deșteaptă, mai talentată. 

O persoană blândă care să-l ajute și să-l tempereze când are nevoie. Să-i ofere o iubire mai mare ca a mea, dacă asta ar fi posibil. 

Mă gândesc că poate și el trece prin momente grele și eu nu sunt acolo să-i alin suferința. 

Inelul meu de logodnă este așezat într-o cutie din catifea neagră alături de pozele și amintirile noastre. Nu o să-l arunc niciodată. E dovada iubirii noastre. O să am grijă de el și o să-l păstrez mereu în adâncul sufletului meu. 

La fel am făcut și cu ursulețul pe care mi l-a dat cadou. L-am pus în aceeași cutie. Acel ursuleț crem, cu o inimioară ținută între mâini nu o să-l uit niciodată...

FLASHBACK

Azi  eu și Zayn ne-am hotărât să facem o mică plimbare prin Londra. Mi-a promis că o să ne distrăm, însă știam sigur că așa va fi. Mereu sunt fericită alături de el.

Ne plimbam ținându-ne de mână prin diferite magazine și în timp ce eu eram atentă la altceva, am observat că Zayn dispăruse de lângă mine.

Am încercat să-l caut cu privirea, însă nu am dat de el. Mi-am scos telefonul și l-am apelat, însă mi-a închis.

Am ieșit din magazin și am așteptat puțin să văd dacă e afară. 

Am simțit două brațe înconjurându-mi talia și un pupic pe obrazul drept. M-am panicat și m-am tras speriată din îmbrățișare și l-am observat pe Zayn, râzând de mine cu un ursuleț de pluș în mână. 

— Poftim, iubito, spuse în timp ce îmi dăduse ursulețul.

L-am luat fericită și am sărit la el în brațe chicotind de fericire.

  — E așa de dulce! spun eu.

 — Cine? Eu sau ursulețul? întreabă el.

  — Ursulețul, normal. 

El făcuse o față rănită, apoi am izbucnit amândoi în ras.

END OF FLASHBACK

O amintire rămasă mereu vie în inima mea. Nu pot uita zilele petrecute împreună. Prea frumoase, prea luminate și prea perfecte.

Deși nu eram adeptă a cadourilor, el mereu mă surprindea cu cele mai frumoase gesturi. Nu am apucat niciodată să-i mulțumesc pentru tot, nici măcar nu m-a lăsat să-mi iau rămas bun...


Another Love - ZerrieWhere stories live. Discover now