Ziua 7

47 10 2
                                    

(ZAYN)

Dragă jurnalule,

Ieri am avut o zi minunată alături de Gigi. Fără doar și poate o iubesc. Credeam că nu voi mai simți asta din nou, credeam că va fi un sentiment străin pentru mine.

Mă simt tot mai bine. Ea îmi aduce fericirea. Ea face totul și uneori mă urăsc, căci nu știu cum aș putea să-mi exprim și eu senitmentele. Înainte puteam. Înainte era atât de ușor. Trebuia doar să mă uit în do ochi senininși albaștri și puteam scrie romane de dragoste, însă acum parcă e și mai complicat.

Îmi e frică că Gigi va avea să creadă că nu o iubesc, așa că am decis să ne oficializăm relația în fața tuturor printr-un shooting foto pentru Vogue. Era atât de bucuroasă când a aflat, încât mi-a sărit brusc în brațe și m-a strâns cu putere.

 Și acum, scriind asta, mi-am dat seama că a trecut un an...

 Un an fără ea. 

 Un an în care mi-am regăsit altă ea.

 Un an în care m-am descoperit pe mine însumi. Un an de la cea mai mare durere resimțită. Parcă îmi aduc bine aminte toată povestea, toate sumedeniile de sentimente simțite și care nu vor fi uitate. Fața ei nemaivăzută de un an. 

 Un singur și inocent an. 

 Mi-am dat seama că iubirea este cel mi straniu și cel mai inocent lucru care ne face uman. Dar și cel care aduce durerea, pentru a ne face mai puternici. Și am reușit. Am reușit să trec peste bune și peste rele. Peste o iubire ce nu va fi în veci uitată. 

 Poate Perrie Louise Edwards nu este aceeași persoană cu Jelena Noura Hadid, însă am reușit să mă îndrăgostesc de alte personalități diferite. 

 Am reușit să trec prin toate...într-un an. 

Another Love - ZerrieWhere stories live. Discover now