L.o.L. (Lots of Lunatics)

Capitolul I - Prolog

Doamne, in sfarsit am terminat cu tot calvaru' asta care mi-a mancat aproape un an din viata, si nu oricare perioada din viata, chiar adolescenta, cea mai "WOW" perioada din viata unui om, din perspectiva mea cel putin.

Divortul s-a terminat, credeam ca o sa mor si tot o sa continue. Nu ma intelegeti gresit, imi pare nu rau, nespus de rau ca mama cu tata s-au despartit, dar hai sa fim realisti, de 2 ani nu se mai intelegeau si mai bine ca au facut asta din timp, decat sa se ajunga la alte lucruri mai grave.

Eu am ramas cu mama, draga, scumpa, frumoasa, tanara, buna si ....... "buna" mea mama. Este persoana pana in momentu' de fata pe care o iubesc cel mai mult, mereu am avut o legatura speciala cu ea.

Astazi este ziua in care plec, v-asi minti daca v-as spune ca o sa-mi fie dor de locul asta. Nu am motive pentru care sa-mi fie dor, decat de tata, cu care va ramane o parte din mine, si da stiu...suna siropos, dar alte cuvinte in momentu' asta n-am gasit.

Aici am fost mereu o persoana invizibila, o persoana pe care nu ti-ai fi adus-o aminte, chiar daca te-ai fi intalnit cu ea in fiecare zi, asa cum au fost colegii mei, demoni trimisi ca sa ma tortureze si sa-mi faca viata un adevarat calvar.

Inca din acea zi blestemata in care ne-am mutat aici, am avut un sentiment ca ceva rau se va intampla. Colegii mei, nuu stai, fostii mei colegi <vai ce bine suna!!!> m-au facut sa-mi urasc viata, eram batjocorit, injurat, ridiculizat si tot tacamul, numai din simplu fapt ca eram introvertit si cam urat, trebuie sa recunosc nici acu' nu sunt vreun Brett Pitt sau vreun Francisco Lachowski, dar totusi mai dragut sunt decat atunci, si mai modest. Si ca sa fie totul ca intr-un film adolescentin, pe langa ca eram urat, eram si tocilar, in sensu' ca aveam numai note de 9 si 10, doar la sport aveam 6, dat mai mult din mila. Acu' pe bune?! cat de perfect sa fiu si eu? ajunge ca eram destept, si sportiv era prea mult.

Pe tot parcursu' liceului, adica clasa a IX-a si a X-a nu am avut niciun prieten, nici sa nu mai vorbim de o iubita. Totul datorita colegutului meu de banca care ma obliga sa-i rezolv temele sau sa-l ajut la teste. In acea perioada ma simteam bine, nimeni nu se lua de mine, chiar credeam ca am un prieten, stiu, eram prea prost ca sa-mi dau seama ca ma foloseste doar. Pana intr-o zi, cand, din cauza faptului ca parintii mei mi-au zis ca au fost sa divorteze, i-am spus colegului meu ca nu-l mai ajut la nimic. Din acel moment a inceput infernul, facut cu mana mea, sau mai bine zis cu gura mea. A inceput sa ma bata, sa ma jigneasca si sa-i ameninte pe toti cei care erau de partea mea sau cei care incercau sa ma ajute in orice mod.

Acum pot spune ca sunt mandru de mine. Acum o saptamana cand am aflat ca ma voi muta, mi-am luat inima in dinti si m-am dus la el. Poate am fost necioplit, dar nu regret nimic: m-am dus la el si un singur lucru am facut: l-am scuipat intre ochii, cu toata puterea mea si cu toata saliva pe care am avut-o si dupa i-am zis "Te reaq!!! ", expresie care mi-a venit pe moment si pe care am inceput-o sa o folosesc din ce in ce mai des. Dupa ce am iesit din extazul provocat de curajul meu, am realizat ca toata lumea radea in jurul meu, numai "victima" statea cu o fata neutra si foarte rosie pe care se prelingea saliva mea pe langa nas, avand senzatia ca i-a intrat si in gura. Pentru un moment am crezut ca o sa-mi i-au una in "muian", insa asta nu s-a intamplat deoarece am inceput sa fug spre casa si nu am mai iesit de acolo nici in ziua de azi. Sper doar sa nu-i mai vad fata vreodata, doar in vis, acolo unde mi se tot deruleaza segventa cu scuipatu'. Acum ca stau sa ma gandesc ar trebui sa imi construiasca o statuie, eu fiind singura persoana care i s-a impotrivit, ba chiar l-a si scuipat. He-he, ce mandru sunt de mine!!!

Acu' ca v-am povestit tot trecutul meu pana in ziua de azi, sa trecem la prezent. Astazi, cred ca o sa fie o zi memorabila, o zi pe care o voi tine minte pana imbatranesc si o sa am lipsuri de memorie atat de mari incat o sa uit si cum sa ma cac, glumeam... am sa tin minte ziua asta pana am sa mor, cred. Peste doar doua ore o sa-mi i-au ramas bun de la acest oras, yuuu-huuu, sunt atat de entuziasmat, ca pot avea o noua sansa, o sansa sa reiau totul de la capat ca si cum nimic de pana azi nu s-a intamplat, ca totul a fost un vis urat din care m-am trezit.

Mi-am facut bagajul, mi-am stans toate flecustetele mele si mi-am luat ramas bun de la tata, care incerca sa fie barbat, insa i se citea pe fata ca o sa-i fie dor de mine si chiar si de discutiile in contradictoriu cu mama.

Mama a ajuns, arata ca deobicei, adica uimitor, cred ca si ei ii prieste faptul ca ne mutam, lumea de aici fiind una rautacioasa, acestia fiind gelosi pe frumusetea ei naturala.

- Du-te dragule in masina, voi veni si eu imediat.

- Dar de ce? Vreau sa ramas si eu.

- Kyle!!! striga mama facand o fata de parca m-ar baga la loc de unde am iesit.

Atat a trebuit sa-mi spuna, ca deja eram langa masina. Uneori ma inspaimanta, cand eram mai mic credeam ca e vampir, deoarece mama nu s-a schimbat deloc de cand ma stiu eu. Cand eram mai mic eram usor de influentat, si mi-a fost de ajuns sa ma uit doar la un episod din "The Vampire Diaries", ca sa cred asta, incercand odata sa o fac chiar sa ma muste. Da stiu, nu trebuie sa ma faceti prost, m-am facut singur, sau mai bine zis m-a facut mama cu tata.

M-am asezat pe locul din fata de la masina si mi-am privit parinti care isi spuneau adio, intr-un mod destul de induiosator, vazundu-i pe amandoi cu lacrimi.

- Esti gata? ma intreaba mama incercand sa nu-i observ lacrimile

- Da, sunt gata! Sunt gata pentru un nou inceput, pentru o noua viata!

______________________________________________________________________________

Sper sa va placa aceasta poveste si spre ca o sa va faca sa radeti

P.S. astept pareri, dar si semnalari ale greselilor de tastare