Your little sister? ||

Capitolul 10

Gerad p.o.v
După ce am terminat două sticle de vodcă,căzusem lat pe podea.Eram leșinat de-a binelea.
Mă trezisem după câteva ore,și eram destul de ușurat când am realizat că doica nu intrase în tot acest timp în camera mea.Aveam o migrenă de toată frumusețea ,și deja începusem să regret că-mi înecasem amarul.Poate vă întrebați dacă mă simțeam mai bine............
Sincer ,nu prea.Recunosc ,încă eram amorțit,dar sentimenetele pe care le aveam nu dispăruseră.Încă eram nervos,mă simțeam trădat,și în același timp neputincios.
În momentul în care am citit invitația,lucrurile au înceut să prindă contur.Am început să conștientizez ce avea să se întâmple.Ea chiar urma să se căsătorească cu pămpălăul ăla în fața mea,iar eu nu puteam face nimc ca să  opresc asta.Aveam s-o pierd definitv,și spre rușinea mea,încercam să mă obișnuiesc cu gândul.Dar nu puteam! Era imposibil să incetez s-o iubesc,era imposibil să inceteze sã-mi pese.......
Poate că aveam să-mi traiesc eternitatea mizerabilă murind în fiecare zi de dorul ei,sau poate că aveam să-i pun capăt la un moment dat.
Bătaile insistenete din ușă începuseră să-mi atragă atenția.Se auzeau de ceva timp,dar nu prea le-am băgat în seamă.Începusem să fiu indiferent cu tot ce se întâmpla în jurul meu.

G:-Da?

D:-Copile ești bine?Stau aici de ore bune si tot bat in ușă,scumpule.......Mă îngrijorezi!

Mă reped către ușa,care ulterior era încuiată.Uitasem că mă baricadasem acolo în adevăratul sens al cuvântului.Cãnd am deschis-o ,și am văzut-o pe Neli,mi-am mutat privirea în pământ.
Chipul tumefiat al femeii care mă crescuse atâția ani,lăsa la iveala spaimă și îngrijorare.Era așa din vina mea.Nu puteam s-o priveasc în ochi,nu după ce o adusesem în starea asta deplorabilă.

D:-Ești bine dragule?

G:-Da doică,nu-ți face griji,sunt bine!

Observ cu coada ochiului cum mă priveste atent.Sunt convins că nu o să mă creadă,și că o să-și fcacă griji în continuarea.Observ cum își ridică capul ușor încercând să privească in spatele meu.

D:-Fă-ți o baie și coboarã la masă!Miroși groaznic scumpule.Ști că nu suport mirosul de vodcă.

Răman tăcut în fața ei.Nu avea rost să spun ceva în apărarea mea,pentru că nu aveam cum s-o păcălesc.Na-și fi făcut decât să o supãr mai mult,și de aici situația ar fi degenerat la o predică despre cum nu ar trebuii să mint,care sa-r fi treminat cu câteva lacrimi din partea ei,ajung astfel să mă simt ca ultimul dobitoc de pe fața pământului.......Nu că a-și fi departe de acel sentiment acum.

Nu fac decât să încuvințez din cap.Închid ușa ,și respir ușurat când aud cum pașii ei se îndepărtează.
Aleg câteva haine din dulap și intru in baie.Acum trebuia să mă calmez cu adevărat.Nu voiam să-i mai dau motive de îndoială lui Neli.Am intrat în duș,și odatã cu apa care se scurgea am încercat să dau drumul si gândurilor care nu-mi mai dădeau pace.

Ashley p.o.v
Mă plimbasem cu Hope prin toată haita.Am reușit să ies din casă neobservată și aveam de gând să profit de asta.
Am fost pe malul lacului,la banca dedicată părințilr mei,apoi,la întoarcere m-am oprit din loc în loc  ca să discut cu ceilalți locuitori. Când am plecat, acum zece luni, lăsasem în urmă niște oameni nevinovați. Îmi propusesem  să aflu dacă sunt bine, sau dacă duc lipsă de ceva. Siguranță  și bunăstarea lor era una din atribuțiile  mele, pe care,  din păcate nu le-am îndeplinit. Consideram că era momentul să mă revanșez.
Din fericire, auzisem din partea lor numai lucruri de bine. Eram fericită că nu erau furioși pe mine. Mă bucurase să văd cât de încântați erau când au văzut-o pe Hope, care era din cale afară de cuminte.
Toată ziua fusese cu zâmbetul pe buze. A râs pe săturate, când am trecut pe lângă lupii beta, care se antrenau.
Eram și mai bucuroasă atunci când mă gândeam că o adusesem acasă. Era unde ar fi trebuit să fie de când s-a născut.
Cu toate lucrurile frumoase prin care am trecut azi,tot nu-mi puteam lua gândul de la adevăr. Mă marcase.
Încercam să mă gândesc la cu totul alte lucruri, dar într-un final mă  întorceam în același punct.

Deja se însera. Hope era vizibil obosită, așa că am pornit spre casă.
L-am văzut pe Hodge, care stătea pe veranda casei. Părea abătut. Știam că Jay rămăsese acolo, așa că mi-am călcat pe orgoliu și m-am dus spre el.

Eu:-Ești bine bătrâne?

Nici nu mă observase, până să vorbesc. Și-a ridicat capul leneș.

G:-Sunt bine Ash.

Eu:-Jay e încă aici?

Deși nu voiam să-i vorbesc mă rodea curiozitatea.

G:-Nu. E la voi. A plecat acum câteva ore.

Deci dacă mă întorceam acasă, nu mai aveam cale de scăpare. Bineînțeles, nu  aveam unde altundeva să mă duc, așa că trebuia să îndur.

Hodge nu părea în stare să  poarte o discuție, așa că am decis să-i dau spațiul, de care probabil avea nevoie.

La scurt timp, eram în fața casei. Luminile erau aprins peste tot, cu excepția camerei mele.
Speram ca norocul să fie de partea mea, și să mai primesc un răgaz.
Am apăsat ușor pe clanţă, și am deschis ușa. Hope adormise în brațele mele, deci aveam un motiv in plus pentru care ar trebuii să păstrez liniștea.
Am închis ușa la fel de ușor, și am început să înaintez. Părea că sunt singură in toată casă, și credeam că  o să reușesc să scap si de data asta.
Dar, din păcate norocul n-a fost de partea mea. Eram aproape de scări, când vocea fratelui meu s-a făcut remarcată.

T:- Mă bucur că te-ai întors, Ash!..... Acum, stai jos, aveam o discuție de purtat.

Seriozitatea lui îmi dădea fiori. Până la urmă, știam că nu îl puteam evita la nesfârșit. Poate era mai bine să purtăm discuția asta acum, ca mai apoi totul să decurgă exact ca înainte........ Bine, poate aproximativ ca înainte.