Your little sister? ||

Capitolul 13

Tayler p.o.v
După jumătate de oră,timp în care am reușit s-o calmăm oarecum pe Ashley,aflasem totul.Fiecare detaliu,de la primul bilețel și până la ultimul ,erau acum detalii pe care le cunoșteam și noi.Șituația era așa de încâlcită încât nici după trcecerea câtorva minute nu reușisem să asimilăm întreaga întâmplare.
Cu ajutorul lui Gerald,am reușit s-o ducem pe Ashley sus,în camera ei.I-am spus că trebuie să se odihnească dacă vrea să ne fie de ajutor,și deși a protestat într-u totul la început, după alte câteva minute în care i-am vorbit depre câtă nevoie va avea Hope de ea după ce o găsim,am fãcut-o să cedeze.

La scurt timp,după ce ne asigurasem că adormise,am ieșit în liniște din camera ei,și am coborât înapoi în sufragerie.Era oarecum comic modul în care eram puși în ipostaza de acum câteva luni,când stăteam în aceași încăpere ,în liniște.Aveam impresia că soarta râde,chiar îsi bate joc de noi........Defapt deveneam chiar convins de asta,și din păcate pentru noi ,era un joc care era amuzant doar pentru ea.

Nepoata și prietenul meu fuseseră răpiți ,și noi nu aveam nici măcar o pistă, o persoană care putea fi implicată sau locul în care se puteau afla.Ideea de a aștepta nu îmi surâdea absolut deloc,dar din nefericire nu prea aveam de ales.Bineînțeles,trebuia să ne gândim la ceva până să se trezească Ashley........Ideea așteptării ar fi scos-o din minții.

G:-Nu pot să cred că mi-ați ascus asta!

Vocea lui Gerald se aude dintr-o dată în încăpere.Mă uit la el,fiind total dezarmat.

G:-E fiica mea.....Fiica mea!Cum să-mi ascundeți asta?Cum?

Eu:-A fost decizia ei!A fost ......dreptul ei!

G:-Dreptul ei?E dreptul meu să fiu prezent în viața fiicei mele!

Eu:-Dacă vrei să fi prezent în viața ei trebuie s-o găsim mai întâi!

Îl văd cum oftează și se așază mai bine pe canapea. Știam că are dreptate....Știam că Ashley greșișe,dar știam în același timp că trebuia s-o las pe ea să-și repare geșala.

Am turnat wiskey în cele două pahare de pe masă,și am început sã dau câteva telefoane.Mi-am pus oamenii să caute prin tot statul......să nu lase vreun colțișor nevazut.Am reușit să contactez oameni  și din alte state ,care se află într-o oarecare apropiere de noi,și i-am rugat să cerceteze toate zonele la care au acces.
După mobilizarea drastică ,eram prctic legați de mâini și de picioare.....Deși făcusem un pas în față, eram obligați să așteptăm,lucru care ne ucidea încetul cu încetul.

Ashley p.o.v
I-am lăsat să mă ducă până în camera mea, și i-am făcut să creadă că am adormit, deși eu eram cât se poate de trează . Nu puteam să dorm fără să știu unde e Hope. Era ca și cum îmi fusese smulsă și ultima speranță pe care o aveam la fericire . Jay era cu ea, dar nu puteam fi liniștită......Amândoi erau în pericol,și asta numai din vina mea.
Știam că Ty avea dreptate.....Hope urma să aibe nevoie de mine,și nu puteam s-o ajut dacă eram total la pământ .Gândul mi-a fugit la calmantele pe care le aveam în noptieră.M-am răsucit pe partea stângă a patului,și am tras sertarul noptierei ,unde zăcea un flacon plin pe jumãtate cu calmante.Am luat două pastile din folie și le-am înghițit cu un pahar de apă.

La scurt timp,sentimentele pe care le aveam dispăruseră ,de parcă nici nu fuseseră acolo..........O fărâmă de grijă,totuș,era încă acolo.
Am început să mă plimb prin fața patului,și după ceva timp începusem să simt cum mi se înmoaie picioarele.Deveneam din ce în ce mai amețită.Nici nu mai puteam deosebi obiectele din fața mea ,și cum văzul și picioarele deciseserã să mă părăsească , am căzut pe podea.Eram întinsă pe jos, și încercam să privesc spre tavan,dar tot ce vedeam era doar negru.

Chris p.o.v
Eram întins pe canapeau ponosită din sufragerie. Încercam să fac un plan.....să mă gândesc la o soluție de a o prinde pe cățeaua care voia să-mi omoare copilul nenăscut.
Știam unde se ascunde,mereu am știut.Am urmărit-o atent pe parcursul acestor luni,dar n-am reușit s-o prind niciodată.Nici nu-mi doream asta,defapt.Tot ce voiam era copilu.Am urmărit-o atâta timp,doar să mă asigur că va duce sarcina la termen.După ce va naște o să-mi i-au fiul și o s-o las pe McKeyla să-și trăiască viața mizerabilă în continuare.

Cum am auzit ușa,m-am ridicat în picioare.Acum că persoana mult așteptată era aici,puteam face un plan mult mai bun.
Privesc cum Adam intră în sufragerie și din neatenție se împiedicã de o sticlă ,în care cândva era alcool.Aud mica înjurătură care ia scăpat printre buze,și nu mă pot abține din râs.Fratele meu e așa un împiedicat.....Așa era încă din copilărie.Deși facem glume unul pe seama altuia,Adam a fost mereu lângă mine.....Chiar dacă până acum am locuit la distanță unul de altul.

Fiind mai mare decât mine,plecase de acasă când aveam vreo 16 ani,și pierdusem legătura.După toate belelele în care m-am băgat,am reușit într-un sfârșit să dau de el.

Cănd i-am povestit despre cum McKeyla s-a oferit să mă ajute ,și cum e mai mare și are mai multe relații, am acceptat. Trebuie să recunosc, nu am scăpat-o o secundă din ochi pe Keyla, de când am parte de ajutorul  lui.

Totuși azi când mă trezisem, el nu era acasă, și cum nu aveam altceva mai bun de făcut, am decis să-l aștept.
Acum că venise  ,era timpul  să gândim mai departe. Aflasem  de cum  McKeyla avea să-mi dea copilul  spre adopție imediat cum e născut, și trebuia să împiedic asta.

Eu:-Unde ai fost? Ști că nu aveam timp de pierdut.....

A:-Calmează-te..... M-am ocupat de niște probleme.

Numai când auzeam de probleme deveneam paranoic. Datorită târfe ăleia eram într-o stare de alertă continuă.

Eu:-E vorba  de Keyla? S-a întâmplat ceva cu fiul meu?

Adam începe să râdă.Nu văd ce-l amuză atât de tare. Mă privește având încă un zâmbet imens pe față ,iar eu nu fac decât să mă enervez mai tare.

A:-Copilul e bine. McKeyla la fel.Frăţioare,trebuie să fi mai calm..... Ţi-am spus, copilul o să fie la tine imediat  după naștere.

Eu:-Atunci..... Ce probleme ai avut?

Expresia lui  Adam e din ce in ce mai serioasă. Pare deranjat de întrebarea mea, dar ascunde disconfortul etaland din nou un zâmbet.

A:-Chiar vrei să ști?

Eu:-Da.

A:-Foarte bine, urmează-mă!

Fac ce mi se spune, și merg în urma lui.
Ieșim din casă, și observ cum se duce spre mașină, eu făcând la fel. Odată urcați, Adam pornește motorul și plecă în viteză.
După mai bine de jumătate de oră de condus, ajungem la depozitul din Brooklyn. Imaginea depozitului mă bagă în ceaţă. Cum  depozitul  nu mai este folosit nu văd ce probleme ar putea să aibe  cu o hală complet goală.

Eu:-Ce facem  aici?

Adam nu zice nimic. Îmi face semn să tac, apoi începe să scotocească în buzunarul pantalonilor. După  ceva timp  scoate niște chei. Deschide ușa depozitului, și îmi face din nou semn să tac.
Înaintăm în întuneric, până când Adam aprinde o lumină, care pâlpâia  slab. Rămăsesem absolut impasibil imaginii  din faţa mea, care părea desprinsă dintr-un film de groază.