Your little sister? ||

Capitolul 21

Gerald p.o.v
Câteva ore mă despărţeau de momentul în care aveam să-mi văd fiica. Entuziasmul meu interior nici nu se putea explica în cuvinte. Cum fericirea era o noţiune abstractă, greu întâlnită, se simțea relativ ciudat.

A:-Nu mai am răbdare.... Vreau s-o văd, s-o strâng în brațe, să ma joc cu ea..... Mi-e atât de dor....

Am zâmbit sec. Singura persoană care rezona cu mine era nimeni alta decât Ashley. A fost atât de fericită la aflarea veștii.....
Se plimba de colo colo prin cameră, zâmbind în mod continuu. Nu mă săturăm de imaginea ei, ideea de noi.... Era pur și simplu epic.

A:-Mă asculți măcar?

Eu:-Sigur, iubito! e tot ce reușesc să spun.

Adevărul era altul. Poate eram un idiot, dar o măsurăm din privir și mă gândeam la cât de norocos pot fi.
Am dormit unul în brațele celuilalt toată noaptea. Nu ne-am fi trezit,dar Sky a ținut morțiș să ne dea minunata veste în locul lui Tay, care, din câte am înțeles, fierbea de mânie.
Putea să-mi facă orice, nu aveam să renunț la fetele mele... Nici în ruptul capului.
Mă ridic de pe marginea patului, și mă ţin după Ash. O prind de talie,  o întorc spre meu și o sărut pe frunte.

Eu:-Te iubesc, spun înainte de ai sărută buzele rozali.

Tayler p.o.v
Stăteam întins în pat. Mă rog, stăteam nu e un cuvânt potrivit întru cât mă mișcăm continuu de pe o parte pe alta.
Eram pe jumătate neliniștit, pe jumătate entuziasmat. A doua stare era de la sine înțeleasă, dar prima era inexplicabilă. Aveam straniul sentiment că furtuna din viața noastră se ve încheia cu un uragan, înainte ca soarele să-și facă apariția.

S:-Poți să-ţi găsești locul odată? Copii au adormit greu, Ty, nu vreau să-i trezești.

Eu:-Scuze, spun mișcându-mă  pentru o ultimă dată.

Mă gândeam la bătrânul Hodge. Avusese grijă de sora mea ca de propriia lui fiică, tratând-o în egală măsură asemenea lui Jay. Cu toate astea, Jay era rece față de el. Totul se schimbase când mama lui murise, în urmă cu câțiva ani buni. Leila dezvoltase o formă rară de cancer, care nu putea fi salvată sub nicio formă. Am vrut să încercăm cu vrăjitoare puternice, sângele copiilor nopții, dar avertizările, sau mai bine zis efectele secundare ne-au împins înapoi.
După ce și-a dat ultima suflare, Jay la învinovățit pe Hodge...... Nu mi se părea corect, dar era ceva prea personal ca să-mi vâr coadă.

Mă ridic din pat, încercând să mențin liniștea. Skylar se uită la mine nedumerită. Deschid dulapul încet și apuc la nimereală un tricou și un hanorac pe care le îmbrac repede.

S:-Unde naiba te duci? mă întreabă de cum am început să pășesc spre ușă.

Eu:-La Hodge... Mă întorc repede iubito!

De cum ies pe hol măresc pasul. Mă opresc in dreptul ușii  surorii mele. Nu se aud nimic, dar instinctiv vreau să deschid ușa. Duc mână spre clanţă, dar mă opresc brusc. Decid pur și simplu să-mi văd de drum.

Cobor scările, sărind în mod intenționat câteva. Mă încalţ cu ghetele mele prafuite și ies pe ușă. M-am uitat puțin la împrejurimi. Băieţii își făceau antrenamentul zilnic, copii se jucau..... Totul părea atât de  liniștit, și cu toate astea eu eram încă îngrijorat.

Mă aflam în fața ușii bătrânului. Încercam să-mi găsesc curajul să bat la ușă. Mă simțeam prost, deoarece Hodge avea nevoie de spijinul nostru, dar noi nici nu ne-am gândit la el. Știam cât de mult îl iubește pe Jay, și cu toate astea noi, cei de care a avut grijă ca un tată, noi l-am lăsat de izbeliște.

H:-Te pot ajuta cu ceva  scumpule?

Vocea lui Hodge care se face văzut din spatele ușii îmi dă fiori.

Eu:-De unde știa.....

H:-Am intuit. Și, în plus lemnul ăsta, putrezit de pe verandă, spune bătând cu piciorul în ea, scârțâie, băiete.... Te-am auzit plimbândute.

Brusc toate cuvintele din capult meu erau răstălmăcire. Mă bâlbâiam în fața lui asemenea unui copil ce-și uitase poezia.

H:-Cred că ar fi mai bine să intri, Tayler.

Nici nu mai stau pe gânduri. Trec pe lângă el și, la îndemnul lui, mă așez pe canapea.

H:-Ce vrei să bei? spune ţinând în mâini  o sticlă de tărie.

Eu:-Whiskey, spun puțin surprins.

Lui Hodge nu-i plăcea alcoolul. Să-l văd turnându-mi în pahar e tare neobișnuit.

H:-Deci, de ce ești aici, puștiule?

Eu:-Am venit să vorbim despre Jay. În seara asta se întoarce acasă.

Hodge scapâ paharul din mână. Lichidul arămiu se întinde pe podea în timp ce bătrânul mă privește, cu ochii lui verzi, mari.

H:-Ați vorbit cu el?  E bine?

Eu:-Nu am vorbit în adevăratul sens al cuvântului....Ne-a trimis două mesaje. Presupun că el și Hope sunt teferi.

H:-O, e grozav atunci.

Expresia lui se schimbă radical. Se așează lângă mine, dar nu mai scoate nici un cuvânt.

Eu:-Ești bine Hodge?

H:-Da, dragule, poți să... Mă lași singur, te rog?

Eu:-S-sigur.

Mă ridic și-l mai privesc o ultimă dată. Mă rotesc spre ușă, și dau să plec.

H:-O să stau eu cu gemenii... Cat sunteți plecaţi.

Aprob și ies din casă. Mă simțeam și mai pierdut ca înainte. Sentimentul rău se amplifica din ce în ce mai repede.
Le trimit un scurt mesaj oamenilor mei, carora le spun să stea pe poziții și să supravegheze portul non-stop.
O ţin pe drumul pe care am venit.... Măcar puteam dormi liniștit pentru urmatoarele câteva ore.... Cel puțin așa speram.