Your little sister? ||

Capitolul 19

Tayler p.o.v
Ne uitam pur și simplu unii la alții. Mesajul de la Jay a venit într-un mod neașteptat, care într-o oarecare măsură ne-a redat speranța. Cu toate astea, informaţia nu era suficient de clară. ,, Ne întâlnim în portul New York''. Nu locul era problema, ci timpul. Nu știam când ar trebuii să ne vedem, și asta reprezenta doar un mare inconvenient. Trebuia să fim cu ochii în patru, 24 din 7.

A:-Trebuie să plecam spre port.... Sigur sunt acolo.... Sigur ei...

Eu:-Ashley....... Nu sunt acolo. Oamenii mei supraveghează fiecare colțișor de port. Încă nu au ajuns, iar Jay nu-mi răspunde la mesaje.

Sora mea lasă capul in jos. Entuziasmul ei era de la sine înțeles. Nu voiam să-i tai aripile, dar nici să-i dau speranțe false.

Eu:-Facem ce-am făcut și până acum ......Așteptăm.

Gerald p.o.v
Trebuia să așteptăm..... Să așteptăm! Uram cuvintele astea. Le auzisem atât de des în ultima vreme în cât ajunsesem să le detest. De cum Ty și-a terminat prelegerea m-am ridicat și m-am îndreptat spre scări. Nu voiam să plec. Nu aveam de gând s-o las iar singură, doar aveam nevoie de o gură de aer. Ajung sus și privesc în jur. Trei camere. Dar cea care mă atrage cel mai mult mi-e cea mai cunoscută.

Întru în camera ei ,și arunc o privire. Hainele lui Hope, jucariile ei, pe care probabil nici nu le-a folosit. În rest, pe lângă lucrurile ei totul ramasese la fel. Nimic nu era schimbat..... Totul era la locul lui.
M-am apropiat de fereastra închis. Era miezul zilei. Nimeni nu închisese un ochii. Nici nu am fi putut de altfel. Stresul era prea mare. Ușa camerei se deschide iar, dar refuz să ma întorc. Două brațe slăbuțe se încolăcesc în jurul gâtului meu.

A:-Te simți bine? întrebarea primită din partea brunetei mă pune pe gânduri.

Oare chiar sunt bine? Nu știu răspunsul.

Eu:-Sigur, aleg să-i răspund.

Mă surprinde faptul că e aici. Mă surpinde faptul că mă îmbrățișează acum.

A:-E înregulă să nu te simți bine. În plus, nu ai dormit ....ești probabil extenuat.

Eu:-Sunt bine, Ash, serios!

A:-Nu ști să minți, javro, spune zâmbind. Poți să dormi, măcar două ore.

O las să mă tragă de mână ,până în fața patului. Îmi face semn să ma așez, și o fac. Vrea să plece, dar într-o fracțiune de secundă îi apuc încheietura și o trag spre mine.

Eu:-Pot să dorm două ore daca rămâi cu mine.

Bruneta își așază capul mai bine pe pieptul meu, și mă strânge în brațe cu putere. După atâtea zile de chin și durere mă simțeam în sfârșit fericit.Cu venirea fiicei mele totul avea să fie mai bine. Totul avea să devină bine.

Chris p.o.v
Pornisem la drum de câteva minute. Cred că jumătate de oră. Jay o ținea pe Hope în brațe, și îi arată diferite lucruri pe geam. Piticania era sătulă de drumul cu mașina, și probabil simțea lipsa mamei ei din plin. Aveam noroc cu Jay. O cunoștea atât de bine..... O putea liniști oricând.

Eram odihnit. Eram pregătit pentru un drum lung,pe care îmi propusesem să-l parcurg dintr-o bucată. Nu voiam să mai dorm pe podeaua unui hotel infect încă o noapte.
Eram atent la drum. Ochii mi-au fugit la oglinda laterală. Mașina din spatele meu îmi dădea fiori. Am luat un viraj brusc, și am intrat pe un drum laturalnic, în pădure.

J:-De ce dreacu ocolești?

Eu:-Cred că Adam ne-a găsit.