Making A Wish On A Passing Car

capitolul doi

    Oh, Doamne! Mai e atat de putin si incepe scoala, respectiv liceul si facultatea. Mor, mi-e frica! Fac crize! Habar nu am cum o sa fie, cu cine stau in banca, unde e clasa mea si cum sunt profi, deci da, chiar e un inceput nou. Chiar si asa imi voi face timp sa scriu. Nu pot sa abandonez aceasta plecere, mai ales ca e unul dintre lucrurile pe care le fac cu drag si le fac bine.

    Vreau sa imi cer scuze ca nu am postat la fel de mult cum am zis in aceasta vara. Pur si simplu uneori nu aveam chef ori nu aveam suficienta imaginatie si nu voiam sa scriu ceva doar ca sa postez. Daca scriu vreau sa iasa ceva bun. Sper sa ma pot revansa cumva fata de voi.

    Nici nu stiti cat de recunoascatoare sunt pentru cele doua sute sase citiri la "making a wish on a passing car". De-abea am postat prologul si un capitol. Multumesc din suflet! Si va multumesc si pentru cele o mie o suta opt citiri la Void. Habar nu aveti cat inseamna! Sunteti grozavi! Acum va las sa cititi, sper ca am facut o treaba buna.

    PS: In caz ca va intereseaza, Jamie Dornan se alatura cast-ului ca redactor al editurii unde Esther si-a trimis cartea in speranta ca o vor publica.

***

     Stateam de aproape o ora, tolanita in scaunul din piele din Magnetique, privind-o pe Quinn cum schimba rochie dupa rochie, cerandu-mi parerea, dar ajungand sa decida ca nu-i place ce vede in oglinda. Chiar nu o intelegeam. Avea un corp de model. Era inalta si slaba, ca sa nu mai spun, frumoasa. Aproape orice haina ii venea ca o manusa, iar ea nu era niciodata multumita. Cauta perfectiunea, chiar daca ii lua ore. Cat despre mine, eu ma decideam rapid. Daca imi placea ce vad in oglinda, iar pretul era unul rezonabil, cumparam articolul. Eram simpla de felul meu si nu-mi placea sa complic lucrurile.

    O asteptam sa se schimbe intr-o rochie mov, mulata, cu decolteu in spate. Aveam un presentiment ca nici aceasta nu va fi pe placul ei. Eu ma hotarasem asupra rochiei pentru petrecerea de Revelion. Asa cum presupusem, am ales rochia albastra, mai ales ca imi punea in evidenta nu numai bustul, ci si picioarele si o puteam purta mai mult de o data.

     Ma jucam Candy Crush, fiind concentrata asupra "misiunii mele", cand usa s-a dat la o parte si Quinn a facut o pirueta in rochia mov. Bineinteles ca nu am vazut-o din prima. Eram preocupata sa trec de nivelul douazeci. Jocul asta era prea interesant ca sa-l pun pe pauza si sa-mi privesc prietena, schimbata in a o suta rochie pe ziua de azi.

  -Pettyfer! Urgenta de moda! Lasa telefonul ala pentru o secunda! a strigat ea in soapta.

     Desigur, la Quinn, o secunda insemna doua-trei minute in care eu ii spuneam cat de genial ii sta cu rochia pe care o proba, iar se contrazicea cu mine si ajungea sa se schimbe, din nou. Dar Quinn era prietena mea, care ma intelegea, ma suporta si imi citea lucrarile, deci trebuia sa-i fac pe plac. Am oprit jocul ca s-o studiez.

  -Deci, ce crezi? m-a intrebat, rotindu-se din nou.

  -Probabil n-o sa ma crezi, ca de obicei, dar cred ca asta e perfecta. Ti se potriveste ca o manusa Quinn! Daca nu o cumperi nu mai ai ce vorbi cu mine! Doamne, cat de bine iti poate sta! am exclamat eu, neputandu-ma abtine sa nu tip in magazin.

     Rochia chiar ii statea perfect lui Quinn. Ii punea in evidenta corpul frumos si pielea inchisa la culoare precum caramelul. In momente ca astea o invidiam, chiar daca era prietena mea. Quinn a fost dintotdeauna frumoasa. Acel gen de frumusete de la America Next Top Model. Avea un par perfect, plin de volum, o piele fara urma de imperfectiune si un corp impecabil chiar daca manca pana nu mai putea. Da, uneori o invidiam, dar niciodata nu am urat-o pentru asta.

  -Stii ceva? Ai dreptate! Asta e aleasa! Pur si simplu o ador! Haide, Pettyfer, e timpul sa platim si sa ne caram de aici. Mai avem de mers in o suta de magazine. mi-a zis intrand in cabina.