Making A Wish On A Passing Car

capitolul noua

    Incep aceasta nota a autorului multumindu-va. Stiu ca am facut-o deja intr-un mesaj pe peretele meu, dar o fac si aici. Va multumesc de mii de ori! In caz ca nu stiti de ce va multumesc, va anunt ca "14th February" a ajuns pe locul 30 la Umor. Stiu ca "ratingurile" astea se schimba, dar in acest moment nu pot sa cred asa ceva! Va pup si va imbratisez cu drag!

    Dupa cum bine vedeti am iesit si eu din pestera si am inceput sa scriu. In loc sa ma destept si sa scriu in vacanta cat aveam timp berechet, eu incep acum o data cu scoala. Nu va mai promit nimic si va spun ca o sa postez atunci cand voi gasi suficienta inspiratie ca sa fac un capitol foarte reusit. Va mai urez bafta in noul an scolar fie ca sunteti in generala, la liceu sau facultate si sa luati numai nore maxime! Lectura placuta si daca binevoiti, lasati-va parerea intr-un comentariu.

***

    Dupa cum se pare, masina aceea neagra care sta parcata in fata restaurantului "Cibo de Pablo" chiar aduce noroc. Cum si astazi am trecut prin fata ei, holbandu-ma la ea inca o data de parca era pumnalului lui Rumplestilskin, am avut noroc la facultate toata ziua. Am scapat de ascultarea la matematica, am prins mingea de fotbal care era sa ma loveasca drept in nas, iar eseul meu despre "Padurea Norvegiana" de Haruki Murakami a fost laudat in fata intregii clase la ora de literatura, ceea ce mi-a marit putin ego-ul.

    Chiar daca aerul rece de ianuarie imi inghetase fata si nu-mi mai puteam simti obrajii, ziua de azi se transformase dintr-una plictisitoare in una foarte buna. Dupa inca trei cafele de la tonomat si niste jeleuri cu aroma de Cola de la Ashton, eram un titirez ambulant prin universitate si starea de somnolenta si lenea pe care o aveam in mine dimineata disparusera complet. Eram complet transformata acum. Chiar si lui Quinn i se incrucisasera ochii cand m-a vazut atat de plina de energie.

    Acum mergeam spre apartamentul nostru, pregatite sa ne facem planul de a-l gasi pe soferul masinii. Quinn isi petrecuse toata ora de studii independente in psihologie nascocind un plan bun pentru aventura noastra. Avusese noroc ca domnul Jeggings racise cu doua zile inainte de inceputul semestrului si a venit un inlocuitor, altfel nu ar fi avut timp nici sa ridice mana de pe caiet. Cand incepe el sa vorbeasca, nu-i mai tace gura.

    Tocmai ce cumparasem un pachet de Reese's cand Quinn m-a tras de mana ca sa ma opresc, aproape cazand in fund datorita ghetii alunecoase. O facusem si pe ea sa se dezichilibreze, dar am reusit sa ramanem in picioare si sa nu ne facem de ras.

  -Ce naiba?! Ce s-a intamplat, Quinn? am intrebat alarmata, dandu-mi parul din fata.

  -Esther, tu vezi ce vad si eu? m-a intrebat ea calma.

  -Nu, ce ar trebui sa vad? am intrebat nestiutoare.

    Quinn mi-a rasucit capul in directia unde se uita ea si deodata am inteles la ce se referea. Frumoasa masina neagra care ne batuse creierii atat de tare nu se mai afla in locul ei obisnuit. De fapt, nu mai era deloc. In locul ei se afla o Dacie de pe vremea cand bunicii mei erau tineri si in toata puterea, care avea o oglinda retrovizoare sparta, portiera zgariata si parea ca daca se mai misca putin ii cadea bara din fata.

    Cand am vazut acest peisaj absolut mirific, mi-a cazut fata la propriu. Ochii mi s-au bulbucat si gura imi era deschisa larg, fiind nevoie de Quinn sa mi-o inchida la loc din cauza socului.

  -Quinn, avem o mare problema! am anuntat eu, de parca nu era evident.

  -Una mare cat capetele noastre puse la un loc!

    Am aprobat dand din cap. Daca credeam ca pana acum ca va fi greu sa-l gasim pe propietarul masinii, acum era aproape imposibil. Masina disparuse si nu aveam nici cea mai mica idee cum s-o gasim sau daca se va intoarce aici.