Zero...
Ajuns în casă am fugit cât de repede am putut în camera mea .
-Toți...sunt ...la fel
M-am pus în pat cu lacrimi in ochii, m-am întors puțin sa vad cine este atunci când ușa camerei sa deschis.
-Scumpule , esti bine?
Spuse mama îngrijorată, mama era singura mea familie si tot sprijinul meu.
Sa apropiat de patul meu si sa așezat pe marginea patului.
-Ce sa intamplat dragule?
Mi-am șters lacrimiile si m-am ridicat în șezut , am început să îi povestesc tot ce sa întâmplat si ma luat strâns în brațe.
-Credeam...ca el va fi diferit.
Spun eu plângând incet.
-Offf dragul meu...
-Te iubesc mult mama.
-Si eu dragule.
-Vei vedea ca va apărea un băiat bun pentru tine care te va iubi foarte mult.
Spuse ea zâmbind, am zâmbit si eu si mă bucura gândul ca mama stie de orientarea mea si este de acord cu asta.
Dacă nu era mama probabil acum eram cel mai mare depresiv de pe planetă, sunt mândru ca am o mamă ca ea.
