Fantoma mea iubită

3.Casa vecinilor

Dimineața următoare, cocoșii vecinilor cântau, lucru care m-a făcut să mă trezesc prima. Ceasul arăta ora 8 și din moment ce nu mai aveam somn,m-am ridicat și am mers să îmi fac toaleta.

În timp ce îmi periam dinții, mă gândeam ce aș putea face pe afară, din moment ce Jeanne era plecată cu familia sa la niște rude,într-un sat la câțiva kilometri depărtare.

M-am reîntors în camera mea și am îmbrăcat o rochiță ușoară de vară. Mi-am luat tenișii în picioare,și am ieșit tiptil din casă încercând să nu îi trezesc pe părinți.

Scott era în fața ușii, semn că cineva îl dăduse afară și uitase să îl mai bage înăuntru. A venit după mine când am ieșit pe poartă.

M-am plimbat ceva vreme prin împrejurimi, jucându-mă cu Scott,dând bună dimineața la vecini sau gonind găinile din fața mea care alergau dezlegate.

M-am reîntors în fața casei, unde am început să mă plimb de-a lungul caselor învecinate.

Și știți, acela a fost momentul magic în care el mi-a atras atenția ca să observ casa cea dărâmată, lucru care avea să îmi schimbe viața..

Am simțit din nou acea pală de vânt care mi-a făcut pielea de găină și a mișcat copacii. M-am uitat prin jur.

Atunci am văzut-o..

Era ca și cum nu o mai observasem până atunci,deși era destul de mare și îți sărea în ochi fără probleme.

Gardul era uzat, decolorat și dărâmat de vreme. Plăcuța cu numărul 30 atârna într-un cui. Buruienile din curte îmi ajungeau cu siguranță la mijloc.

Vântul acela suspicios a bătut din nou mișcându-mă din loc cu doi pași. Scott a fugit de lângă mine schelălăind.

Poate faptul că Scott a fugit de lângă mine era un semn,dar totuși eu am simțit că trebuia să intru..

Am ridicat din umeri și am împins poarta care stătea să cadă pe mine. A fost greu să o împing fiindcă era destul de grea și buruienile o blocau.

După ce am intrat,am început să înaintez cu greutate prin iarbă. Cu cât mă apropiam mai mult, cu atât vedeam mai multe porțiuni ale casei care îmi făcea fiori pe șina spinării.

Casa era atât de dărâmată, încât în acoperiș se formase o gaură imensă. Geamurile erau sparte și prăfuite iar tencuiala de pe casă era crăpată și se decojea. Ușa dublă și imensă era încuiată cu un lacăt mărișor care era ruginit.

Am urcat pe prispa de pământ și m-am apropiat de un geam,pe care l-am șters cu podul palmei. M-am aplecat și am privit înăuntru.

La fel ca exteriorul,și interiorul era la fel. Praf peste tot,două cutii goale și un scaun tapițat cu catifea roșie. Pereții erau acoperiți cu un tapet crem,cu trandafiri roșii .

M-am simțit urmărită așa că m-am întors să mă asigur că nu era nimeni prin jur. Și chiar nu era. Apoi m-am reîntors să mă uit pe geam.

Acela a fost momentul în care a înghețat sângele în mine.

Geamul la care mă uitasem adineauri,era acum acoperit pe dinăuntru cu o palmă imensă, albă ca laptele.

Numai țipetele mele se auzeau. Am sărit ca arsă de pe prispă și am luat-o la goană către singura cale de scăpare. Nu am mai ținut cont de buruienile care îmi zgâriau picioarele, fugeam pur și simplu țipând frenetic.

Nu m-am oprit din țipat până când nu am ieșit din acea curte. Am stat câteva secunde să îmi trag sufletul,apoi am luat-o la fugă din nou, de data asta către casa mea.

Am fugit direct în bucătărie, la părinți. M-am oprit gâfâind, în timp ce ei mă priveau mirați.

-Mamă, tată..casa vecinilor e bântuită ! am zis speriată.

Au izbucnit în râs.

-Fii serioasă, a zis tata.

-Dar am văzut-o ! O fantomă !

-Ți s-a părut, a zis mama. Calmează-te.

-Nu mă credeți.

-Bineînțeles că nu, nu există așa ceva, a zis tata.

Am plecat de acolo țâfnoasă și am mers direct în camera mea. M-am trântit pe pat și am privit tavanul. Inima încă îmi bubuia în piept,și respiram greu. În ciuda sperieturii de care am avut parte,încă vroiam să merg acolo și să descopăr dacă acea casă era bântuită sau nu. Un lucru știam sigur..

Casa aceea încă era locuită.