Poezii

Suferință în neant

Trage-mă în adâncurile întunecate,
Unde inima-ți de oțel bate
Acolo unde e o liniște mortuară,
Unde viața mai dăinuia odinioară.
Lasă liniștea să mă înece
Un strop, câte un strop să-mi plece,
Viața cu ale ei păcate
Memoriile cu rădăcini înfipte-n spate.
Zâmbete fugitive și scurte
Gesturi blânde și mărunte.
Persoane cu dorințe nobile,
Râsete și chiote de copile.
Toate alunecă încet în neant
Se fac scrum și dispar
Cenușa tuturor să zboare spre tine
Să simți prin oase strigătele din mine.
Să te roadă amintirile unei nopți de vară,
În care stăteam pe iarbă, afară
Cu bolta de stele ce sta să ne înghită
Cu mâna ta spre a mea inimă.
Toate să se întoarcă ca lăncile spre tine
Să-ți sfâșie toate memoriile cu mine.
Să rămâi singur cu a ta inimă
Ce bate oțelit pe cale să se stingă.