Doamne, e posibil oare,
Să te îneci în lacrimi amare?
Să țipi cât să-ți iasă sufletul afară,
Doar pentru că nu suporți să te doară?
Eu aș vrea...
Să știu că mi-am golit inima,
Că am suspinat până mi-au tremurat oasele,
Că morții mi-au auzit rugăciunile,
Și totuși mi-au întors spatele.
Suferința nu doar pe tine te doare
Sufletul ți-l ruginește,
Mintea o golește,
Iar pe ce-i dragi îi risipește.
Și totuși... Continuă să mă doară!
Mă apasă, sufocă și strânge
Aș striga după tine, dar dacă strigătul te sparge?
Să mă tai în cioburile tale...
E o pedeapsă suficient de mare,
Pentru a mea tăcere.
Poate zâmbetul va masca
Ce ochii continuă a arăta,
Iar inima va învăța
Că suferința e în vene sângele celui ce continuă a lupta.
Dacă nu v-ați prins până acum, ar trebui să aveți pe cineva ca NorimaVerbeeck E vina ta că scriu atât, ești o scumpică talentată. Sursă de inspirație e impropriu spus. Mai degrabă scânteie creatoare :))))
YOU ARE READING
Poezii
PoetryViața curge în versuri, iar moartea în rime. Odată și odată tot am încercat să scriem poezii. Chiar și din plictiseală. Aici le voi sufla pe ale mele. >
