YOU ARE READING

Purnima: Un copil închis, un suflet pus în libertate✔️

General Fiction

NEEDITATĂ❗️ FINALIZATĂ ,, - Nu mă voi lepăda de Hristos! Nu vreau să-mi părăsesc țara, dar nu-L voi părăsi nici pe Hristos. " ,, - Purnima, încă n-ai nici măcar paisprezece ani. Cum poți fi atât de curajoasă? Cum poți să-ți abandone...

#actiune #adevarata #bhutan #credinta #crestin #curaj #drama #dumnezeu #familie #invatatura #iubire #maya #musulmani #non-ficțiune #persecutie #poveste #purnima #speranta #spirituale #tradare #truestory

„Cum poți fi atât de curajoasă?"

86 16 2

by DeanneWagnerAuthor

by DeanneWagnerAuthor

Continuând să meargă pe câmpuri, Purnima văzu luminile de la ferestrele părinților ei – acolo unde odată era pentru ea acasă. Nu știa exact ce avea să-i spună mamei. Se întreba dacă aceasta o va lăsa măcar să intre. Nu-și mai vorbiseră și nici nu se mai văzuseră din noaptea în care Purnima fusese dată afară din casă. Acum, nevoită să plece și din Buthan, se întreba dacă-și va mai putea vedea mama vreodată.
Apropiindu-se încet de ușa din față, se hotărî să intre pur și simplu.

- Mamă? Mamă, sunt eu.

- Purnima! mama își îmbrățișă fiica strâns. Te rog, spune-mi că ai venit acasă și că nu mai pleci. Te rog spune-mi că nu mai ești creștină.

Purnima nu scoase nici un cuvânt vreme de câteva clipe. Ve- dea cât de tristă era mama ei; ochii îi erau deja în lacrimi. N-ar fi vrut s-o întristeze și mai tare, dar trebuia să-i spună:

- Mamă, sunt obligată să plec din Bhutan. Poliția nu-mi mai dă voie să rămân. Îmi pare rău.

Mama își privi tânăra fiică și îi invidie curajul. Dar era încă atât de tânără, atât de nevinovată.

- Purnima, încă n-ai nici măcar paisprezece ani. Cum poți fi atât de curajoasă? Cum poți să-ți abandonezi țara?

Purnima plângea acum împreună cu mama ei.

- Nu-mi abandonez țara, mamă, suspină ea. Ea m-a abandonat pe mine.

Știa cât de mult o iubea mama ei și știa că aceasta n-ar fi dat-o niciodată afară din casă. Dar cu toții se temeau atât de tare. Se temeau de creștini, se temeau de Crăciun, se temeau de Hristos. Purnima nu-și dădea seama care putea să fie cauza acestei teribile frici.

- Uite. Ia asta. Tatăl Purnimei îi dădu fiicei lui un mic teanc de bani. Te rog să ai grijă de tine.

O privi în ochii plini de lacrimi, îi dădu o îmbrățișare rapidă și ieși din cameră.
Preț de alte câteva minute Purnima rămase cu mama ei, încercând să rețină fiecare trăsătură a chipului atât de drag, tonul vocii, felul în care îi sclipeau ochii atunci când zâmbea. Mama ei era așa de frumoasă și Purnima nu știa când – sau dacă – avea s-o mai vadă vreodată. O ultimă îmbrățișare și apoi tânăra dispăru printre câmpuri o ultimă dată.
A doua zi dimineață, se alătură altor opt creștini dintre cei pe care îi cunoscuse în casa surorii ei. Aceștia erau la rândul lor obligați să părăsească Bhutanul. Guvernul le pusese la dispoziție un autobuz care să-i ia din satul lor, Purtah, și să-i ducă până la granița cu India. De acolo încolo, trebuiau să se descurce singuri.

- Cine va fi ghidul nostru? glumeau între ei, încercând să-și risipească neliniștea.

Nici unul dintre ei nu mai călătorise dincolo de granițele comunității lui și nici nu cunoșteau meleagurile către care se îndreptau. La puțin timp după ce trecuseră granița, autobuzul se opri și cei nouă refugiați coborâră. Priveau printr-un nor gros de eșapament cum vehiculul întoarse și plecă. Era ultima lor legătură cu Bhutanul și acum aceasta dispăruse. Li se spusese simplu „să meargă în direcția asta", printre dealurile Indiei, către Nepal.

Li se spusese simplu „să meargă în direcția asta", printre dealurile Indiei, către Nepal — Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.