KAMU SEDANG MEMBACA

Purnima: Un copil închis, un suflet pus în libertate✔️

Fiksi Umum

NEEDITATĂ❗️ FINALIZATĂ ,, - Nu mă voi lepăda de Hristos! Nu vreau să-mi părăsesc țara, dar nu-L voi părăsi nici pe Hristos. " ,, - Purnima, încă n-ai nici măcar paisprezece ani. Cum poți fi atât de curajoasă? Cum poți să-ți abandone...

#actiune #adevarata #bhutan #credinta #crestin #curaj #drama #dumnezeu #familie #invatatura #iubire #maya #musulmani #non-ficțiune #persecutie #poveste #purnima #speranta #spirituale #tradare #truestory

Strălucind de pacea lui Dumnezeu

67 16 0

oleh DeanneWagnerAuthor

oleh DeanneWagnerAuthor

În tabără Purnima se gândise mult la părinții ei și la cât de tare îi lipsea căminul pe care îl lăsase în Bhutan. Acum, însă, deși nu și-ar fi imaginat vreodată că va fi posibil așa ceva, îi lipsea sora ei și cocioaba sordidă pe care o ocupau în tabăra supraaglomerată. Se întreba ce mai fac nepoțeii ei și își făcea griji gândindu-se cum reușea Maya să facă față situației. Primise, oare, vești despre unde se afla Purnima?

- Maya, îmi pare așa de rău că-ți dau atâta bătaie de cap... Probabil îți vine să înnebunești... se gândea Purnima.

De fapt, însă, niște creștini din tabăra de refugiați, inclusiv pastorul vechiului grup, auziră vești despre arestarea grupului. Făcură chiar și vizite la centrul de detenție unde Purnima și ceilalți erau reținuți, fiind, însă, bătuți cu brutalitate de ofițeri și alungați.

Celor unsprezece creștini încarcerați li se dădu de veste despre cele întâmplate, aceștia fiind peste măsură de întristați când aflară că prietenii lor fuseseră atacați fără să provoace în nici un fel.

În a douăzeci și cincea zi de când fuseseră închiși, unul dintre gardieni veni dis-de-dimineață la Purnima. Comandantul de district o aștepta în deja familiara celulă pentru interogatorii, pregătit să-și verse cruzimea asupra fetei. Din nou începu șirul întrebărilor:

- Cine te-a trimis pe tine să ții predici? Ești atât de tânără. Poate că nici măcar nu e vina ta. Sunt sigur că cineva te-a obligat să treci la această religie și poate că ți-a dat și bani. Cine vă oferă sprijin? Dacă-mi spui cine, bătăile vor înceta și poate chiar te vei putea întoarce în tabără.

Pentru Purnima clipele care urmară părură o eternitate. Obosită, epuizată din cauza lipsei de hrană – prizonierii primeau două porții de orez pe zi – și murdară din pricină că prizonierii nu se puteau îmbăia, Purnima simțea în același timp că pacea lui Dumnezeu strălucea în interiorul ei, pe durata acestor interogatorii. Faptul că simțea cum se pierde în prezența lui Hristos o ajută peste măsură de mult și se ruga ca Dumnezeu să-i ierte pe cei care o chinuiau și s-o întărească pentru tot ce avea să urmeze.

- Răspunde-mi la întrebări! urlă comandantul.

Purnima și-a făcut curaj și și-a adunat forțele pentru a mai primi o palmă. Știa că bărbatului nu avea să-i placă răspunsul ei.

- Nu l-am acceptat pe Hristos de dragul banilor sau al ajutoarelor sau pentru altceva! L-am acceptat pentru că sora mea fusese greu bolnavă vreme de trei ani și apoi L-a cunoscut pe Hristos și a fost vindecată ca prin minune. Am văzut multe miracole și am pace și bucurie. Alt motiv nu este.

Frustrat, comandantul se apropie până la câțiva centimetri de fața ei. Mirosindu-i respirația și văzându-i furia întunecată din ochi se sperie, dar Purnima încercă să nu bată în retragere.

- Minți! îi urlă el în față. Știu că ai ceva de ascuns. Nu spui adevărul. Acum va trebui să mergi la închisoare pentru foarte multă vreme. Ești pregătită pentru asta? Și înainte ca Purnima să apuce să mai răspundă ceva, o lovi cu atâta forță, încât o trânti de pe scaun. Duceți-o la ea în celulă, ordonă el.

Femeilor care împărțeau celula cu Purnima li se tăiară respirația când îi văzură fața delicată plină de lovituri și începând deja să se tumefieze de la acea lovitură violentă.

- Nu vă temeți, minți Purnima, în timp ce lacrimi de durere începeau să i se formeze în ochi. Nu-i atât de rău pe cât pare.

Femeile știau că nu e așa, pentru că avuseseră la rândul lor parte de suferință și umilire din partea acelor ofițeri lipsiți de inimă. Încercară s-o mângâie pe Purnima cât le stătea în putință, compătimindu-se reciproc pentru încăpățânarea cu care oficialii refuzau să creadă povestea lor. Polițiștii pur și simplu nu păreau să creadă că Purnima și prietenele ei nu primeau nici un fel de ajutor financiar de la străini. Polițiștii erau convinși că Bibliile și pliantele veneau de undeva din afara Nepalului, de vreme ce creștinismul era o religie străină. Refuzau să creadă că se răspân- dea prin intermediul oamenilor locului, fără ca nimic din exterior să forțeze lucrurile și fără ca oamenilor să le fie promisă posibilitatea vreunui câștig personal.

Zilele următoare trecură în liniște, iar Purnima și celelalte femei se întrebau care va fi soarta lor. Rugăciunea și cântecele cântate încet le ajutară să-și elibereze mintea și să facă timpul să treacă mai repede. Purnima avea, ,însă un sentiment de neliniște cu privire la brusca lipsă de interacțiune cu ofițerii. Ce-or fi punând la cale? De ce nu ne dau drumul? se întreba tânăra.

Ce-or fi punând la cale? De ce nu ne dau drumul? se întreba tânăra — Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.