NEEDITATĂ❗️
FINALIZATĂ
,, - Nu mă voi lepăda de Hristos! Nu vreau să-mi părăsesc țara, dar nu-L voi părăsi nici pe Hristos. "
,, - Purnima, încă n-ai nici măcar paisprezece ani. Cum poți fi atât de curajoasă? Cum poți să-ți abandone...
Purnima fu trezită grosolan de niște voci ridicate și de izbiturile unei cizme grele o loveau dintr-o parte.
- Am zis să te trezești!
Durerea îi sfâșia corpul, în timp ce atacatorul necunoscut o lovi din nou. Nu-și putea da seama exact câți erau cei care-i ata cau, dar erau mai mulți bandiți. Micul grup de creștini nu-i putu sări în ajutor.
Strigătele puternice ale celor cu care călătorea o făcură să înțeleagă că și ei aveau parte de același tratament brutal. Purnima încerca să-și protejeze corpul de ploaia de lovituri care se abătea asupra ei. O frică paralizantă puse stăpânire pe ea, însă un verset din Biblie îi inundă brusc mintea – credea că versetul provine din Evanghelia după Matei – „Nu vă temeți de cei ce vă ucid trupul".(Matei 10:28)
Ucid trupul, repetă Purnima pentru sine, rugându-se ca aceas- ta să nu fie soarta ei imediată. Mintea îi fu surescitată când își aminti de banii pe care i-i dăduse tatăl ei. În timp ce tâlharii cău- tau furioși prin tabăra improvizată, jefuindu-i de puținele lucruri pe care le aveau, Purnima se chinui să ia banii ascunși printre lucrurile ei, înainte ca hoții să ajungă la ei. Mâna ei găsi ceea ce căuta chiar înainte ca o altă lovitură dureroasă să i se abată peste spate, lăsând-o fără aer în plămâni.
Strigă către Dumnezeu, aducându-și brațele pe lângă trup pentru a se apăra și încercă să se rostogolească departe de cizma care continua să-i zdrobească trupul. După ce nelegiuiții îi terorizară suficient pe refugiații osteniți, confiscându-le pe deasupra toate bunurile, așezară în linie patru creștini – inclusiv pe Purnima. Față în față cu atacatorii, nici unul dintre refugiați nu îndrăzni să scoată vreun cuvânt. În număr de aproximativ doisprezece, fiecare dintre ei purta o eșarfă legată în jurul feței. Purnima îi privi pe cei care stăteau în rând cu ea. Fiecare era încremenit de frică. Știa că pentru atacatori n-ar fi însemnat mare lucru să-i ucidă pe loc.
- Să nu faceți plângere la poliție, le atrase atenția un bărbat în timp ce flutura neglijent un pistol prin fața lor. Altfel, ne întoarcem și vă omorâm.
Avea degetul pe trăgaci și continua să țintească pistolul în fața fiecăruia dintre cei pe care-i avea în față, pentru a da greutate cuvintelor lui. Purnima închise ochii și se întrebă dacă va auzi detunătura pistolului. Când îi deschise, hoții plecaseră.
Victimele rănite se adunară cu chiu cu vai și începură să evalueze daunele. Chiar dacă erau recunoscători că Dumnezeu le cruțase viețile, cu toții erau plini de răni sângerânde și nu le luă mult să-și dea seama că hoții nu le mai lăsaseră nimic. Aceștia luaseră tot, până și hainele pe care creștinii le avură prin bagaje. Nu și-ar fi imaginat niciodată că drumul până în Nepal avea să ascundă astfel de primejdii. A doua zi dimineața, John reuși să oprească un camion mare de la o fermă, care avea o remorcă de lemn improvizată în spate- le cabinei ruginite. Aflând că mașina se îndrepta spre Nepal, l-a rugat pe șofer să-i ia și pe ei, în timp ce restul grupului se aduna în jurul lor:
- Ne poți lua și pe noi, te rugăm? Nu mai putem rămâne prin partea locului. E prea periculos.
- Aveți bani? îi întrebă șoferul bătrân, coborând de la volan și vrând să vadă dacă nu cumva putea face niște bani în plus. John îi povesti cum fuseseră jefuiți cu o noapte în urmă și cum pierduseră literalmente tot ce aveau. Te rugăm, continuă el, unii dintre noi abia pot umbla din cauza loviturilor. Însă chiar și după ce le văzu rănile, șoferul îi refuză. Era în continuare interesat doar de profit.
John împreună cu restul grupului începură să dea înapoi, descurajați de ratarea unei astfel de oportunități, când glasul Pur- nimei se făcu auzit:
- Am eu niște bani.
Ceilalți o priviră peste măsură de surprinși, întrebându-se cum ar putea ea să aibă bani, după câte se petrecuseră? Hoții fuseseră foarte meticuloși în căutările lor.
- I-am ascuns cu multă grijă, fu răspunsul Purnimei și, zâmbind, îi întinse șoferului banii pe care îi avea.
Cea mai tânără persoană din grupul lor de nouă refugiați devenise eroina lor, pe care o îmbrățișară cu toții, în timp ce se înghesuiau în remorcă. Firea isteață și generoasă a tinerei fete avea să le mai vină și altă dată în ajutor.
Soarele de după-masă dezmorți micul grup de creștini și le scoase din trup frigul care-i pătrunse din cauza dormitului pe pământul rece și ud. În timp ce majoritatea profitară de ocazie pentru a dormi, Purnima se gândi iar la mama ei și pentru prima dată se întrebă dacă luase decizia corectă. Poate că ar fi trebui să-și țină convingerile pentru sine, așa cum sugerase la un moment dat și Maya. Deschise Biblia pe care Sival i-o dăruise după botez și-și aminti să-i mulțumească lui Dumnezeu că hoții nu o găsiseră utilă. Răsfoind paginile, Purnima află cu repeziciune pasajele ei preferate. Le citise de o sută de ori și le subliniase ca să poată ajunge ușor la ele. Încă de la primele vizite pe care i le făcuse Mayei, Purnima fusese fascinată de povestirile pline de aventură care se găsesc în Scriptură. Avea în minte fuga în Egipt a Mariei și a lui Iosif, fuga lui David de regele Saul și-și mai aminti și de prefera- tul ei, Moise, și de fuga acestuia din Egipt. Aceste istorioare o încărcară de curaj pentru a mai înfrunta încă o zi. Strânse Biblia la piept și știu că se afla pe mâini bune.
¡Ay! Esta imagen no sigue nuestras pautas de contenido. Para continuar la publicación, intente quitarla o subir otra.
