YOU ARE READING

Purnima: Un copil închis, un suflet pus în libertate✔️

פרוזה

NEEDITATĂ❗️ FINALIZATĂ ,, - Nu mă voi lepăda de Hristos! Nu vreau să-mi părăsesc țara, dar nu-L voi părăsi nici pe Hristos. " ,, - Purnima, încă n-ai nici măcar paisprezece ani. Cum poți fi atât de curajoasă? Cum poți să-ți abandone...

#actiune #adevarata #bhutan #credinta #crestin #curaj #drama #dumnezeu #familie #invatatura #iubire #maya #musulmani #non-ficțiune #persecutie #poveste #purnima #speranta #spirituale #tradare #truestory

,,Bun venit în iad"

59 14 0

by DeanneWagnerAuthor

by DeanneWagnerAuthor

Era trei dimineața când ajunseră la poarta închisorii. La lumina lunii, Purnima reuși să distingă zidul înalt care înconjura incinta închisorii și porțile imense. Când se deschiseră, acestea scoaseră un scârțâit care nu prevestea nimic bun. Locul avea o atmosferă impunătoare, sumbră și arăta ca și când fusese la un moment dat o fortăreață imensă, aflându-se acum într-o stare avansată de degradare. În timp ce înaintau prin curte către clădirile din interior, Purnima putu să arunce o privire peste umăr pentru a vedea cum i se închid porțile în urmă. Zăngănitul zgomotos reverberă în întreaga închisoare, noua ei casă.

Purnimei și celorlalte femei li se dădu o saltea subțire de paie și fură conduse în celulă. Era un întuneric aproape imposibil de pătruns cu privirea, dar ochii Purnimei reușiră încetul cu încetul să distingă celelalte siluete care dormeau întinse pe jos. O voce sinistră se făcu auzită de pe podea:

- Bun venit. Bun venit în iad.

Purnima se întreba neliniștită cu cine avea să-și împartă celula. De ce se făcuseră vinovate aceste femei? Erau violente? Aveau s-o agreeze sau nu? Aceste întrebări fără răspuns o nelinișteau destul de tare. Între timp, găsi un loc liber de-a lungul peretelui exterior și-și strânse genunchii la piept. Era epuizată, dar se simțea prea înspăimîntată ca să poată dormi.
În câteva ore, o licărire de lumină pătrunse prin deschizăturile zăbrelite din partea superioară a zidului, permițându-i fetei și prietenelor ei să examineze locurile dimprejurul lor. Camera nu era mare, dar era supraaglomerată. Mai erau încă cinci prizoniere în celulă și fiecare părea să-și fi reclamat propriul spațiu, adunându-și în jur, pe podea, puținele bunuri pe care le avea. Toaleta, dacă o puteai numi astfel, era alcătuită dintr-o ridicătură de ciment situată lângă peretele exterior. Aveau la dispoziție o chiuvetă ruginită, dar nu și săpun sau apă caldă. Toaleta nici măcar nu avea o ușă. În ridicătura de ciment, o groapă ducea către un puț despre care, judecând după miros, Purnima credea că nu fusese golit niciodată. Mirosul acela invada întreaga încăpere.

Pereții de beton ai închisorii erau pătați cu straturi de vopsea, care căzuse din cauza murdăriei adunate de-a lungul anilor. Podeaua era rece, umedă și murdară. O fereastră interioară mică, situată aproximativ la nivelul privirii, le permiteau deținutelor să vadă curtea interioară și clădirile mult mai mari în care erau încarcerați bărbații. Acestea se aflau tocmai vizavi. Deasupra curții, o pasarelă cu balustradă le permitea gardienilor să supra- vegheze curtea, deși Purnima nu putuse încă vedea nici unul.
Conducătoarea autodeclarată a celulei era Tulasa.

- Tu de ce ești aici? o întrebă grosolan pe Purnima, privind-o direct în față. Ești cam mică pentru pușcărie, nu crezi?

- Nu știu dacă sunt prea mică, răspunse Purnima, dar ne aflăm aici pentru că suntem creștini.

Purnima: Un copil închis, un suflet pus în libertate✔️

,,Bun venit în iad"

Promoted stories

You'll also like