Trifoiu' Nenorocos

Aice, pe-aproape

Viorel înnebunise de tot, ochii lui întunecați o ardeau pe toată pielea. Mia vru să se dea în spate, dar ori intra la loc în baie, ori se trăgea în zid. A fost o alegere nefericită să nu pună ușa băii între ei. Mai să cadă peste ficusul de lângă ea, se înghesui și mai la colț.

Când Viorel a făcut un nou pas spre ea, nu se mai putea evada decât prin el, prin perete, sau dărâmând ghiveciul. Nici nu prea voia Mia să scape, că de aia tot fugise de el până atunci: știa că dacă rămân singuri, încearcă ceva. Nici nu-și imagina ce! Și era sigură că o să meargă.

Simona ieși dintr-o dată pe undeva pe la mijlocul culoarului, nici nu-i văzu, trecu direct în sufragerie. Înlemnise Mia lângă Viorel, stană de piatră și el. Holul nu avea lumină naturală directă, noroc că era miezul zilei și nimeni nu aprindea becul, din principiu. Razele care reușeau să pătrundă se cerneau tot mai gri, către capăt.

"Vrea să vorbească și cu tine," vocea Simonei se auzi amuzată din sufragerie, spre deosebire de Florin care era speriat:

"Gata, e rândul meu la ghilotină? Ce ți-a zis?"

"Nu i-am permis să se întindă la vorbă. A luat-o mai bine decât mă așteptam," Simona termină propoziția cu un sunet de ventuză pe undeva pe el.

"Se păstrează pentru mine," vocea înveselită a lui Florin se apropia de ușă.

"Dar unde sunt ăia doi?!"

Florin ieși, "Pe-aicea, se tot miros pe sub coadă!

Intrat pe hol, nici el nu s-a uitat în dreapta sau stânga, a intrat direct pe rama de lemn masiv care ducea în biroul sentinței, preocupat.

Mia încă se uita la ușa care s-a închis în urma lui Florin, când Viorel s-a întors către ea. Nu mai scăpa, dar măcar putea respira din nou.

"Te dai?!" a țipat în șoaptă la el. Știa că e roșie, din cauza a ce zisese Florin, mai ales că gluma îl distrase și pe Viorel, care a rânjit, îl văzuse cu coada ochiului. Era serios acum, din nou, a făcut un pas înapoi.

"Mă jur că nu știu ce-am făcut așa grav."

Tot nu era loc de evadare, că putea întinde mâna aia lungă după ea.

El continua, complet mistificat, "Îmi pare rău că m-am legat de Daan!" Uimitor cum vocea lui nu conținea nici urmă de părere de rău. "Și că... am zis ce-am zis. Știi tu," a dat din mână. Acolo măcar părea mai sincer.

"Ai mai zis asta."

"Nu mai știu ce să mai zic."

A fost greșit să-l aducă la această concluzie, pentru că următoarea -- în ordine logică, după că nu mai era nimic de zis -- era că trebuie făcut ceva.

Viorel acționă, deci, ca mașinăria care era. Se aruncă pe ea parcă împins de-un arc. O lipi complet de perete. Nici n-apucă ea să zică ceva, că-l auzi cu tupeul lui, "Hai să fii tu cuminte!"

Cuvinte magice, că s-a înmuiat Mia de tot.

Zece minute mai târziu, intră în sufragerie la Simona, care nu era mirată.

"Credeam că ați plecat. Lunganul unde e?"

"La baie." Îi suna sec până și ei.

Se uita Simona de pe canapea, dar poate nu-și dădea chiar seama de pe chipul omului, așa că Mia o lăsă, își număra pașii.

"Florin e cu inchiziția. Acu e parte din familie, e gata politețea," își făcea griji Simona pentru... soțul ei. Părea nepotrivit să se referea cineva așa la relația lor, ei tot tâmpiții de azi dimineață erau.