Trifoiu' Nenorocos

Cu lacrimi de sânge!

Florin nu reușise să-l încurce pe Lungan, dar îi și trecuse ce avea cu el până la sfârșitul serii, că-l chinuise bine, ura olteanul să tacă. Îl prinse pe prispă, evadat la aer rece.

"Ce cuminte-ai fost!" îl făcu atent, că era pe telefon.

"Ai văzut cum i-am folosit mândria împotriva lui?" Lunganu era relaxat, știa și el că fute în seara aia. "Toată seara am pândit să văd ce pot folosi!"

"Bravo, bre," Florin a zis, mai mult ironic, însă vocea lui trăda niscaiva mândrie. "Păcat că nu faci asta mai des, că erai prietenul meu cel mai bun!"

Viorel ridică din umeri, neimpresionat, "Nici nu-mi propusesem să fiu!" Dădu să intre înăuntru, se auzi o cană căzând. Florin vedea cu ochii minții și care: una de era mai mare ca restul, ieșită un pic, de care se temea ca de drobul de sare. Dar totuși era cam departe de el. Doar fața îngrozită a Lunganului îl făcu să realizeze că ăla o dăduse jos, neatent pe unde mergea, plin de înfumurare. Se holba la cioburi, pierdut, apoi se uită în jur. Nu putea zice că nu a fost el, că Florin era în ușă.

"Hai bre," Florin nu credea că e așa mare chestie, "Ce faci fața asta? E doar o cană!"

"Maică-sa le face, mă!" se supăra tot mai tare Lunganu, "N-ai fost atent la prezentarea casei?!" Mătură cu ochii pe jos, disperat după o soluție, mintea lui facea puzzle 3D din bucățile alea mai mari. Era mai greu să ajungi să faci sex dacă în camera alăturată plângea soacră-ta.

Intră mama Miei, atrasă de zgomot, se uită la picioarele lor: plină podeaua de narcise pictate pe bucăți de lut. Își ridică ochii pe ei, întreba din ei ce s-a întâmplat.

Florin nu ezită, "V-am spart o cană!"

Lunganul părea că dă să se apere, Florin vorbi peste el, "Îs mai mare și mai neatent," dădu drumul la robinetul de miere. "Si lu' Simona i-or plăcut așa de mult că mă uitam să văd de unde le-ați cumpărat și mi-a căzut din mână!"

Lunganu, complet serios, "Io ți-am zis să fii atent!"

Îl ignoră Florin, era prea prost.

"Da' nu v-a zis Micu că le fac eu?!" Mama Miei ieși ca nevăstuica în sus la el, flatată. Luă mătura din colț, "Dar fac o grămadă, că avem lut la râu! Puteți lua câte vreți! Își alege ea de care-i place, fata. Nici nu m-am gândit că ea, așa modernă, se uită la cănile mele!"

"I-a fost rușine să întrebe," Florin se menținu serios, mama Miei sorbindu-i cuvintele. "Vă dăm bani pe ele, nu așa, cadou!"

"Doamne ferește!" Femeia își aduna munca pe făraș. "Mai am un sertar întreg! Făceam și la comandă, că pot desena ce vreți voi pe ele!"

"Da, la comandă luăm!" Florin văzu soluția. Oricum, dacă le făcea special pentru el și Simona, era mai ușor să-i dea bani.

"Să ziceți ce vreți, am făcut una cu turnu' ef-el!" femeia întoarse o cană cu o șurubelniță pe ea.

"Animăluțe, mai mult!" Florin deja parcă le vedea. "O broscuță, o oiță, un delfinaș, o căpriță..." Ce-i mai plăcea Simonei? "Un căluț! Ursuleț!"

"Aaaa, da, da, știu să fac," mama Miei niciodată n-a semănat mai mult cu Mia. "Dar doar fețele, că nu știu să fac corpul!"

"E perfect!" Florin nici nu mințea, că sigur s-ar fi bucurat Simona. Dacă-i mai povestea și cum le-a obținut, o și distra.

Femeia se strecură pe ușă, continuând să vorbească singură, cumva tot cu ei, deși plecase din încăpere, "Să văd ce culori mai am, și ce lut. Dar o trimit pe Mia la râu dacă nu, că e aproape."