Prima poză pe ascuns

213 40 2
                                    

     Capitolul 6 - Prima poză pe ascuns

   Orele se terminaseră, dar Chan rămăsese în bibliotecă pentru a termina o carte. Nici nu își dădu seama cum trecuse timpul, deoarece modul în care era scrisă acea carte, descrierea, personajele și tot ce aparțineau acelei capodopere îl făceau paralel cu lumea înconjurătoare, el aflându-se în altă dimensiune.

   Dar el nu era singurul rămas în școală. Un băiat cu părul roșiatic și ochelari pierduse și el noțiunea timpului. El ofta și închise ușa pe care scria,, Clubul de fotografi '', mergând spre scări. Auzi pași și se opri. Văzu un blond cârlionțat care cobora scările. Scoase camera și îi facu o poza băiatului pe care îl mai văzuse până atunci, dar nu a intrat mai mult în vorbă cu el în afara de strictul necesar.

   Chan oftă și își trecu mâna prin păr. Îl dureau ochii de la atâta citit. Nu se gândise ca ar putea termina Robinson Crusoe în mai puțin de o zi. 492 de pagini nu mai erau de mult o limită pentru el. Coborând scările și având grija sa nu cadă, nu a auzit micuțul click care provenea de la o cameră foto. Nu, era prea obosit.

   Pe de cealaltă parte, Seungmin se uita la poza pe care i-a făcut-o în ascuns blondului.

   Nu părea foarte specială, nu știa nici de ce a făcut acea poză, dar era o poză reușită. Blondul coborând cu grație acele scări albastre și alunecoase....... chiar era o poză reușită.

   Seungmin oftă, uitându-se la ceas și își trecu mâna prin breton, ciufulindu-l. Era târziu, cu mult trecut de vremea când mergea de obicei acasă.

  

Legenda spune că...   ( Changlix ) ✔️Where stories live. Discover now