Legenda spune că... ( Changlix ) ✔️

Aș fi înnebunit

   Capitolul 13 - aș fi înnebunit

   Jisung mergea prin ploaie, cu gluga gecii pe cap, ferindu-l de picăturile mari de ploaie ce cădeau ritmic pe pământul rece.

   Strada era pustie, doar o mașină trecea din când în când, tulburând bălțile care au umplut gropile din asfaltul vechi.

   Jisung dădu cu piciorul într-o pietricica, gândindu-se la băiatul care îi colinda mințile. Îl văzuse intrând într-o casă, atunci când se ducea la magazin, așa că nu putea decât să presupună că acolo locuiește.

   Tot gândindu-se la băiatul care îl făcuse să se îndrăgostească, acesta continuă să meargă, până când auzi un mieunat ușor dintr-un tufiș.

   Se aplecă sj dădu ușor frunzele umede la o parte, din tufiș ieșind o pisică. Jisung se uită la gâtul ei și văzu zgarda pe care scria Dori.

   Jisung luă pisica în brațe și o adăposti sub geaca lui.

   Dacă ar apărea în fața ușii băiatului pe care îl place, cu un zâmbet tâmp pe față, în timp ce ține în mână o pisică de-a lui, nu ar fi ciudat, nu?

   Jisung oftă, privind la casa portocalie din fața lui. Acum era momentul. Sună la sonerie, în timp ce se gândea ce să îi spună.

   Ușa se deschise, un Minho cu ochii roșii arătându-se. Îi tremură vocea atunci când l-a întrebat ce caută acolo.

   Drept răspuns, Han scoase pisica de sub geacă. Minho o lua în brațe, încă plângând. O așeză ușor pe podea, și se aruncă în bratele lui Han, plângând.

   - Mulțumesc, mulțumesc, Doamne, mulțumesc, aș fi înnebunit dacă nu aș fi dat de ea.

   Han rămăsese înghețat în acea îmbrățișare. Îl bătu delicat pe spate și așteptă ca acesta să se despartă din îmbrățișare. Dar Minho nu o făcu, continuând să îl îmbrățișeze și să plângă pe umărul lui. Așa că, neavând altceva de făcut, își înfășură bratele în jurul băiatului care plângea.

   Au stat așa câteva minute bune, până când Han s-a hotărât să-l întrebe:

   - Ești ok, hyung? Pot să îți spun hyung, nu?

   - Mi-ar face plăcere să mă strigi așa.

   Minho se despărțise cu regret din îmbrățișare și îi mângâie ușor părul.

   - Mulțumesc mult, Jisung.

   Numele lui sună atât de bine spus de el, astfel încât Jisung ar fi putut să îl audă încontinuu fără să se plictisească.