Jurnalul inimii!(Finalizată)

El din nou!

Am luat o pauza de la scris dar sper sa revin in forta cu următoarele capitole.Va pup si va iubesc!

Nici eu nu mai stiu cum au trecut atatea zilele.
Singurătatea,accidentul,faptul ca nu pot vorbi și nu pot merge au adus doar tristețe în sufletul meu.

De ce nu am putut fi un copil fericit,de ce Dumnezeu a hotărât sa imi ia tot ce am avut mai bun și mai frumoas și mi-a dat asemenea povara pe care nu știu daca o sa o pot duce pana la capăt!

În ultimul timp m-am apucat de cititit,povești frumoase despre dragoste.
Printi si prințese,trăind împreună pana la adânci batraneti.

Din păcate poveștile rămân doar povești pt mine!

Din cauza acestui scaun cu rotile nu o sa imi întâlnesc niciodată dragostea,sau sufletul pereche așa cum visează orice fata de vârstă mea.
Acest scaun va fi lăcașul meu pt toata viata!

Soneria de la usa începe sa sune și ma întrerupe din gândurile mele profunde.
Trebuie sa merg sa deschid usa,nimeni nu este acasa iar mătușa mea cea nesuferită a binevoit sa ma mute la parter,din nu stiu ce cauză!

Trebuie sa recunosc ca imi este mai usor aici,decât sa stau sus la etaj.
Găsesc mai usor lucrurile,și pot ieși adesea in grădina din față casei,care este o minunăție!
Florile,gazonul verde,aer curat si razele soarelui ma fac sa mai uit macar puțin de tristețea din sufletul meu.

Deschid usa si vad în fata mea un buchet imens de trandafiri!

-Buna frumoaso!
Imi spune tipul din spatele buchetului.
Sunt pt tine!Imi spune din nou tipul zâmbind la mine.

Vreau sa le iau in mana dar le scap pe podea.
Nu pentru ca nu mi-ar fi plăcut,dar aceste flori mi-au adus aminte de accidentul teribil din acea seara,cand i-am pierdut pe cei dragi mie.
De atunci nu am mai primit flori si nici macar o vorbă buna de la nimeni,nici macar o mângâiere,nici măcar o alinare....

Lacrimile incep sa curgă siroaie pe obraz,iar eu nu ma pot opri din plâns...doare,doare atât de tare!

Bărbatul începe sa ma imbrățișeze,iar lacrimile se mai potolesc.
Durerea începe sa se mai domolească,aveam nevoie de asta chiar daca este din partea unui străin.

- Plângi,imi spune!
Doar așa te poți descărca.
Nu poti striga,nu ii poți nimănui necazurile tale,dar poți sa plângi cat vrei,eu voi mereu aici lângă tine!

Îmbrățișarea se rupe atunci cand ii suna telefonul.
Ma sărută pe obraz si imi spune ca trebuie sa plece.
Inainte sa iasa din casa imi lasa un telefon și imi spune ca putem sa comunicam prin mesaje,știind ca nu pot sa vorbesc.
Mi-a promis ca sa vina de câte ori o sa il chem si o sa am nevoie de el lângă mine.
L-am crezut si s-a ținut de promisiune!

Ne-am văzut aproape zilnic,iar mătușa știa de relația dintre noi,și m-am mirat foarte tare ca a fost de acord cu ea.
Acel babat misterios mi-a readus din nou zâmbetul pe buze și m-a facut sa traiesc din nou momente de mult uitate si ascunse adanc in sufletul meu.

Sper doar sa nu imi zdruncine incredere pe care o am în el si sa nu imi rănească din nou sufletul care a inceput sa prindă rădăcini noi,dupa atâta tristețe și suferința!

Am revenit dragii mei cu noul capitol.Astept comentarii daca v-a placut sau nu si ne revedem din nou,cu un nou capitol la cealaltă carte Gemenii Grey.Va pup!