Capitolul 9 - Trei dimineața
Isabella POV.
S-a făcut unu noaptea, iar Claudiu și Alexandra au plecat acum câteva momente. Ne-au ajutat să împodobim bradul, iar povestea lui Claudiu m-a făcut să realizez că lucrurile bune necesită timp, interes și perseverență. A avut multă voință să se adapteze programului și să scape de dependența de droguri, iar schimbarea este vizibilă. S-a schimbat atât interior, cât și exterior.
În momentul în care Zac pătrunde în bucătărie îmi zâmbește larg.
— Cea mai frumoasă imagine din lume: fosta mea logodnică alături de copilul meu savurând o cană de lapte cald înainte să doarmă. Cum aș putea să nu fiu fericit? întreabă acesta atât de dulce încât mă chinui să nu-i afișez un zâmbet.
— Creadeam că nu mai pleacă...
— Nu spune asta! spune deodată și tresar. Mă excită foarte tare, spune inocent.
— Doamne, Zac. Credeam că nu mai pleacă fiindcă sunt foarte obosită. Nu, nu îți imagina că e una din scenele americane în care fata se năspustește asupra bărbatului și fac dragoste toată noaptea, spun în timp ce Zac începe să râdă cu subînțeles, aluzie la faptul că sunt frustrată sexual. De când sunt însărcinată picotesc în timpul zilei, iar seara simt cum se mișcă în burtică, dă cu picioarele și mă trezește, spun pe un ton plângareț, iar Zac se amuză cumplit.
— Ți-ai făcut programare la doctor? Când mergi la ecografie?
— Curând, o să mă uit mâine pe telefon când am făcut programarea.
— Tot la Dragoș? întreabă cu gelozie în glas.
— Normal. Ce legătură are?
— Isabella, nu vreau să sune răutăcios, dar ți-o cauți rău. Doctorul acela este tânăr, fără experiență și o mică analiză între picioarele tale îl va înnebuni. Nu o să permit să mă lași cu ochii în soare și să te arunci în brațele acelui bărbat. Nici gând! Atât timp cât îmi porți copilul ești a mea! Doar a mea!
— Da, Zac, am uitat că totul e al tău. Te anunț, din nou, că nu te privește ce fac cu viața mea.
— Iar eu te anunț că îmi porți copilul, spune acesta deodată și în momentul în care ne ridicăm, ne privim impacientați. Isabella, știu că nu îți place să asculți ce ți se spune, dar încearcă să arăți mai mult interes față de mine, nu uita că sunt tatăl copilului și așa o să rămân.
— Zac, sunt obosită. Îmi este teamă că nu voi apuca să sfârșesc cearta dacă începem. Eu zic să mergem să dormim... separați, continui, vrând să știu că m-am făcut înțeleasă.
Fără să mai spună nimic Zac mă urmează până în dormitor. Acesta își ia o pernă și plapuma de rezervă, iar atunci când pornește spre sufragerie îl urmăresc cu atenție. Pentru prima oară se ține de o promisiune. Plină de gânduri ambiguu, pornesc spre dormitor, sting lumina și mă așez în patul lung. Mă așez pe spate, închid ușor ochii și încerc să adorm.
Pe la mijlocul nopții mă trezesc brusc și mă ridic din pat. Mă uit prin jur speriată, pentru un moment nu mai recunosc camera. Mă așez în pat și închid ochii. Fără succes, preț de câteva minute mă perpelesc precum micul pe grătar. Gândul că Zac doarme în canapeaua aia mică la cât de mare și înalt e... iar eu mă pierd în patul ăsta mare mă omoară. Știu că aș fi dormit mai liniștită în brațele lui, însă nu e posibil. Atât l-am rugat și eu până acum. Amețită, cu o greață cumplită în capul pieptului mă trezesc de-a binelea și pornesc spre bucătărie. În drumul meu observ că lumina în bucătărie este aprinsă, iar canapeaua este goală. Nici Zac nu poate să doarmă.
