ÎNCREDERE

Capitolul 5

Pentru Ana, cea care îmi suportă figurile, cea care este atentă la detalii, al cărei ochi vede şi cea mai mică greşeală a mea, cea care de fapt, mă iubeşte foarte mult. Şi eu te iubesc! Ştii, da?

 PS : Ai grijă să nu citeşti asta la serviciu, că iar se uită lumea la tine ca la nebuni, când te vede râzând de una singură, în faţa monitorului. Pup.

 

 Capitolul 5

 

Anna

Îmi ridic privirea către el şi încerc să-i prevăd reacția la ce urmează să-i răspund. Se uită încă la mine, aşteptând să zic ceva.

— Da, zic încet.

— Trebuia să-mi fi dat seama, spune el sărutându-mi uşor sprânceana. Te-am speriat?

— Nu, zic eu. De fapt, nici nu ştiu cum am ajuns aici, arăt eu cu mâna în jur.

— Bine, spune el eliberându-mă din braţe. Îmbracă-te, zice apoi ieşind din maşină.

Iese din masină, băgându-şi cămaşa în pantaloni. Îşi încheie dintr-o mişcare fermoarul, mergând apoi spre partea din faţă a camionetei, lăsându-mi intimitatea de care acum am constatat că am nevoie.

Mă uit după el, în timp ce îmi aranjez lenjeria intimă pe sub rochie. Stă sprijinit de aripa maşinii şi aprinzându-şi o ţigară, trage un fum adânc în piept, pe care îl expiră apoi, împrăştiindu-l în jur.

Arunc o privire în oglinda din faţă şi realizez că părul mi s-a desprins din coc, că am şuviiţe care îmi atârnă dezordonat pe părţi şi pe ceafă. Îmi aranjez şi bretelele rochiei, dar nu-mi pot închide fermoarul aşa că ies încet din maşină, închizând portiera în urma mea.

— Mă ajuţi, te rog? îi spun lui Michael, întorcându-mă cu spatele spre el.

— Sigur. Vino încoace!

Îşi aruncă ţigara, nu înainte de a trage un ultim fum,apoi se întoarse către mine şi cu mişcări experte, îmi încheie fermoarul rochiei. Mă trage uşor către el, spatele meu ajungând lipit de pieptul lui, braţele lui înconjurându-mi trupul. Îmi sărută ceafa plină de șuvițe, apoi îşi apropie gura de urechea mea şi îmi zice, cu voce răguşită:

— Nu vreau să te sperii Anna, dar vreau să facem dragoste. Iar asta se va întâmpla, când o să fii şi tu pregătită.

Mă rotesc şi ajung cu faţa spre el, îmi ridic uşor  privirea, mă uit în ochii lui şi îmi dau seama că e sincer.

— Şi eu vreau, răspund încet. Cred.

— Perfect, spune el uitându-se la mine să vadă cum arăt. Hm, zice, cred că ar fi mai bine să rămâi în maşină. Ai ceva de luat dinăuntrul sălii?

— Nu.

— Intră, îmi deschide el portiera din faţă, aşteptându-mă să mă aşez pe scaun. Merg să anunţ fetele că plecăm.

— Plecăm? întreb mirată.

— Da. Te duc acasă. Arăţi cam ciufulită, dacă ne întoarcem la petrecere, doar uitându-se la tine, toată lumea o să se gândească, la ce am făcut noi doi aici. Nu cred că asta vrei să se întâmple.

— A, da. Ai dreptate, zic eu şi îmi simt obrajii în flăcări, numai gândindu-mă la ce s-a petrecut mai devreme între noi.

— Mă întorc repede, mai spune el, închizând uşa şi îndepărtându-se cu paşi mari.