◄ Publicat la editura Bookzone & Finalizată ►
- De ce ți-ai pune fierul ăla în gură? l-am întrebat, făcând referire la pierce-ul său enervant, cu care se juca de fiecare dată.
Se întoarse spre mine cu un zâmbet strâmb, zeflemitor, ce mă făcu...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
𝓕𝓮𝓽𝓮𝓵𝓮 𝓬𝓾𝓶𝓲𝓷ț𝓲 𝓼𝓾𝓷𝓽 𝓿𝓾𝓵𝓷𝓮𝓻𝓪𝓫𝓲𝓵𝓮
Ne-am trezit de dimineață pentru cursuri, cu o încântare majoră. Ne-a fost greu să facem cu rândul la baie și să fim gata într-un timp record, dar oarecum ne-am descurcat. Mă bucuram că părul meu era natural drept, încât nu trebuia să-l îndrept ca să arate bine. Spre deosebire de Ty, care avea probleme cu cârlionții ce nu puteau fi stăpâniți.
Eu și Kaya am plecat împreună spre amfiteatru, având prima oră de istoria teatrului cu domnul Jeffkin. Ne-am așezat una lângă alta entuziasmate, privind adunătura de tineri, care mai de care diferiți în felul lor.
— O să fie un an interesant, nu crezi? mă întrebă, punându-și coatele pe masă.
Am dat din cap afirmativ, căutându-mi pixul prin geantă. Nu știam dacă aveam să iau notițe din prima zi.
— Personal urăsc istoria teatrului, căci vreau să trec la chestii mai serioase. Eu vreau să joc pe scenă, nu să învăț despre actori decedați.
— De acord, am susținut-o.
Am privit un om de vreo patruzeci și cinci de ani, trântindu-și servieta pe catedră și dregându-și glasul. M-am așezat mai bine pe scaun și am așteptat să se facă liniște. Aveam niște emoții teribile.
Auzeam numai voci în jur și parcă-mi aduceam aminte de acasă și de liceu, unde visam cu ochii deschiși să ajung aici. Eram pasionată de actorie, însă nimeni nu m-a înțeles pe deplin atunci când spuneam că vreau să fiu un om de spectacol. Ai mei m-au sprijinit doar pentru că era clar o evoluție față de sora mea, care a refuzat să meargă la facultate. Vechii mei profesori mă făceau să cred că visele mele sunt irealizabile. Îmi spuneau să gândesc mai realist. Mă învățau că lucrurile mărețe nu li se întâmplă oamenilor mici.
M-am uitat la profesorul din fața mea, căutându-i privirea. Speram ca măcar el să creadă în mine. Speram ca măcar el să mă încurajeze. Aveam nevoie de asta. Aveam nevoie de un susținător, o figură care să mă ghideze prin toată zarva din jur. Aveam nevoie de un exemplu.
— Bună ziua, vorbi răsunător. Numele meu este Leon Jeffkin și sunt profesorul vostru de Istoria Teatrului Universal și Improvizație scenică. Pentru că aceasta este prima oră din programul vostru, am obligația de a vă oferi un tur al sălilor de curs. Rog seriozitate și disciplină, înainte de toate. Urmați-mă!
Ieși primul din clasă și așteptă să-l prindem din urmă. M-am ridicat rapid și am pornit spre el, Kaya fiind puțin în spatele meu, analizându-i pe ceilalți. Am ajuns aproape de profesor și l-am urmat în liniște, aruncându-mi din când în când privirea asupra coridorului. Universitatea era destul de mare, având un prestigiu internațional. Holurile nu erau înguste și erau decorate cu tablouri pictate chiar de studenți, cât și de ornamente făcute la Lucru Manual. Nu era anost, ci se prezenta într-o explozie de culori și de nuanțe. La fiecare metru, erau dispuse și câteva ghivece mari cu flori, sporind astfel calitatea oxigenului, cât și oferindu-i Universității un miros blând primăvăratec.
