◄ Publicat la editura Bookzone & Finalizată ►
- De ce ți-ai pune fierul ăla în gură? l-am întrebat, făcând referire la pierce-ul său enervant, cu care se juca de fiecare dată.
Se întoarse spre mine cu un zâmbet strâmb, zeflemitor, ce mă făcu...
Oups ! Cette image n'est pas conforme à nos directives de contenu. Afin de continuer la publication, veuillez la retirer ou télécharger une autre image.
Mă aflam în fața ușii lui, încălcând singura regulă impusă de Abrandion, doar pentru că voiam să-i justific acțiunile în fața inimii mele ghidușe. Trebuia să ignor mica speranță, ce se agăța de mine cu ardoare și să spun că am dreptate, că el este doar un nesimțit. Dar, ca de fiecare dată, mă înșelasem. Sin era imprevizibil, tocmai pentru că, deși îl cunoșteam de atât timp, nu eram capabilă să-l citesc.
Chiar dacă eram la o ușă distanță de el, nu găseam puterea necesară să bat la ea. Nu o doream deschisă, deoarece încă nu știam ce să-l întreb. Aveam nevoie de un motiv plauzibil și totuși inocent, pentru a nu da de bănuit pasiunea mea secretă.
Sin mă făcea să vreau cu nerușinare mai mult. Mă făcea să-mi doresc să-i captez mereu atenția și să-l fac la fel de dependent de mine, cum eram eu de el. Deși acțiunile mele păreau nevinovate, gândurile nu-mi erau scuzabile. Nu era corect față de Asaf.
Nu voia să-l sărut pe Yass. În ce sens? În sensul în care eu nu voiam să o sărute pe Kaya sau era altceva la mijloc?
Mi-am săltat mâna și am tras aer cu putere în piept, forțându-mă să bat doar o singură dată. Speram să nu mă fi auzit, căci așa aș fi avut un pretext de a pleca. M-am întors pe călcâie, chiar în clipa în care Sin a deschis ușa larg, privindu-mă din tocul ei.
Mi-am mușcat buza pe interior și m-am întors resemnată spre el, observând faptul că era din nou băut. Ținea în mână o sticlă cu tărie și avea ochii mici și roșii. Plânsese? Am dat să spun ceva, dar nu am putut formula nimic coerent.
Mă simțeam prost, văzându-l atât de rănit. Asta îmi confirma teoria că sentimentele mele încă se aflau acolo și că de abia așteptau să fie realimentate. Ceea ce nu se putea întâmpla.
— Ce vrei? a vorbit răstit, strângând gâtul sticlei nervos.
Am pufnit sâcâită și am dat să plec, când am auzit un zgomot asurzitor. L-am privit pe Sin jos, sprijinit de marginea ușii, sticla rotindu-se de-a lungul holului. M-am grăbit să ajung în dreptul lui și să încerc să-l salt, întrebându-l dacă e bine.
— Oh, doamne, Pandora veni către noi. Ce Dumnezeu a pățit?
— Ajută-mă să-l ridic, i-am spus repede, trăgând de el în sus.
Îi apucă picioarele și într-un fel sau altul l-am dus până în pat. Sin era mult mai greu decât ne imaginam. Am răsuflat ușurată și am privit-o pe Pandora, observând că își făcea griji pentru geamănul său.
