La taclale cu sufletul Mă uit în oglinda fermecată, Văzându-mi sufletul zbuciumat, În postura victimei unui foc armat, Inima mea fiind de ură pătată. Sufletul meu mic și greu încercat, Cine a fost persoana care te-a încuiat, Încât să fii adâncit în marea învolburată A inocenței care a fost atât de știrbită? Ura pe care o primești neîncetat Îți face caracterul să-ți fie spintecat De bârfele și cuvintele rostite aiurea, Dominându-l ca și cum ar fi uitat iubirea. Ranchiuna purtată pe aripi de coșmar Și frustrarea proprie cu un gust amar Aduc răni emoționale pe care le simți, Manipulându-te să nu te mai lupți. Sufletul meu, plin de lacrimi, Îți spun să lupți cu încredere, Lăsând la o parte multe patimi, Având o frumoasă încheiere. #1 la categoria Poezie - 03.02.2023
42 parts