Rime în monocrom

La taclale cu sufletul

Mă uit în oglinda fermecată,
Văzându-mi sufletul zbuciumat,
În postura victimei unui foc armat,
Inima mea fiind de ură pătată.

Sufletul meu mic și greu încercat,
Cine a fost persoana care te-a încuiat,
Încât să fii adâncit în marea învolburată
A inocenței care a fost atât de știrbită?

Ura pe care o primești neîncetat
Îți face caracterul să-ți fie spintecat
De bârfele și cuvintele rostite aiurea,
Dominându-l ca și cum ar fi uitat iubirea.

Ranchiuna purtată pe aripi de coșmar
Și frustrarea proprie cu un gust amar
Aduc răni emoționale pe care le simți,
Manipulându-te să nu te mai lupți.

Sufletul meu, plin de lacrimi,
Îți spun să lupți cu încredere,
Lăsând la o parte multe patimi,
Având o frumoasă încheiere.