The billionaire's wife ///HS

77. Caprese

E

Oricât de frumos era Portland, atenția mea nu putea fi îndreptate pe străzile lungi, clădirile frumoase sau atmosfera emanată de dimineața însorită, nu puteam să mă concetrez pe aceste lucruri, mintea mea fugind în direcții diferite, privirea mea căutându-l constant pe Harry. Deși totul rămăsese în aer din momentul confesiunii din mașină, atmosfera nu era încărcată de o stare negativă, grea ci liniștea dintre noi era familiară, plăcută. Odată ce am ajuns în Portland, l-am lăsat pe Harry să se ocupe de demersurile schimbului mașinii, optând de data aceasta spre ceva mai puțin ieșit din comun, marca mașinii și stilul vechi fiind mult mai familiar orașului decât o mașină tip SUV. Știam că își dorea să fie cât mai departe de ce avusesem înainte, mai ales dacă s-a aflat marca mașinii pe care o conduceam. 

Siguranța era mai importantă, motiv pentru care odată ce Harry a oprit mașina în parcarea unui motel de la marginea drumului, am încercat să-mi ascund incertitudinea acestui loc. Părea murdar. O decizie logică pentru a rămâne ascunși dar era totuși neplăcut. 

Eram convinsă că nu aveam să avem probleme cu găsirea unui loc de cazare, iar odată ce Harry a revenit din interiorul clădirii principale, o cheie mică fluturându-i în mână am știut că obținuse o cameră pentru noi. 

Era bizar să ne găsim într-o astfel de situație, și știindu-l un obsedat al controlului și al curățeniei, poate că pentru el acest loc era mai rău decât pentru mine. Oftând, am luat cele două bagaje din porbagaj, lăsându-l pe Harry să care geanta cu arme înăuntrul, camera în care ajunsesem datorită proximității mașinii luându-mă puțin prin surprindere. 

"Mh.. cred că putea fi mai rău, nu?"

Încercând să îndepărtez privirea dezgustată de pe chipul lui Harry odată ce a văzut camera, am realizat că nu am vreo șansă, analizând încăperea în timp ce acesta închidea ușa. Nu era atât de rău. Era mică, mult mai mică decât îmi imaginasem dar aveam o baie relativ curată, cu un duș mic și un pat spațios pentru amândoi. 

Nu am vrut să îl întreb dacă fusese decizia lui cu privirea la un pat matrimonial, dar după felul în care acesta oftase aproape furios, am ajuns la concluzie că acesta era ultimul loc în care își dorea să se afle. Nu era vorba de moft sau de aroganță, era pur și simplu o cameră semi-igienică. Ceva ce pentru el era neplăcut. 

"Patul e curat măcar. Plus că vom pleca mâine la prima oră. Ești mult prea obosit pentru a te plânge de confort, Harry. Vom fi bine." Degetele mele au tras înapoi pătura care ascunde acearșafurile curate, încercând să destind atmosfera dintr-o dată încărcată. 

"Urăsc asta. Urăsc totul. Îmi pare rău." Tonalitatea vocii sale era disperată aproape, frustrată de cele ce aveau loc. 

Dar știam că nu e vina sa, făcuse ce putuse dintr-o situație mult mai complicată. Eram convinsă că în lipsa sa ar fi fost mai rău. 

"Vom fi bine." Reasigurându-l cu un gest scurt, palma mea i-a prins bicepsul, strângând ușor mușchiul încordat.

Ochi de culoarea smaraldului mă priveau intens, descriindu-mi balade prin privire pline de emoții, știind că totul avea să se termine în curând. Pentru o secundă am crezut că Harry ar fi preferat să doarmă în noua mașină decât să fie aici, dar aveam amândoi nevoie d eun duș călduț măcar și de o masă caldă. 

Amintindu-mi cutia de pizza pe care o cumpărasem în timp ce căutam cazarea, gura a început să-mi saliveze, știind că nu reușisem să mâncăm nimic de când am pornit în călătoria aceasta nefastă.

"Hei, măcar acum poți să ai parte de acea noapte relaxantă pe care ți-o doreai." Cuvintele mele l-au făcut să zâmbească, scuturându-și capul aproape rușinat, îndepărtându-și trupul de atingerea mea, inspectând ușor camera deloc spațioasă.