Nu am nevoie de un prinț,
Să mă salveze de la bătălii,
Căci toate rănile de până acum,
Mi le-am îngrijit cu insomnii.
Săbii mi-au străpuns inima,
Dar mi-am lipit-o la loc,
Cu lacrimi și suspine,
Și cu speranța că va fi bine mâine.
Armura mi-a strălucit,
Deși afară erau nori,
Ce acopereau un soare nedrept,
Care nu voia să răsară pentru mine.
Și, când în final am câștigat,
Mi-am dat seama că am fost singură,
La fiecare start de luptă,
Și că am învins fiecare atac... fără ajutorul nimănui.
