Nu am înțeles nici în ultimul ceas,
Că prima impresie este în contrast,
Cu dorința omului de-a cunoaște,
Nu cu nevoia sa de-a iubi.
Și ca un suflet naiv,
Ce am fost blestemat a bântuii lumea,
Am rămas a culege laurii inocenței mele,
Numai eu și fantomele pe care mi le-am imaginat.
Încă aștept să îmi revin în fire,
Să accept că dualitatea nu o să se disipe,
Și că fiecare joacă după cum îi cântă lăcomia,
Nu după cum ar trebui inima să îi fie.
