Nu am vrut niciodată să recurg la asta. Mereu mi-am zis că sunt destul de puternică să trec peste orice impediment care apare pe parcurs. Să mă ridic și să-i ignor atât pe cei care-mi vor răul, cât și pe ăia care-mi prezintă adevărul exact așa cum este. Însă mă mințeam singură. Am fost puternică până în punctul în care n-am mai fost. Iar atunci am clacat, deși am sperat să nu o fac niciodată. De asta mă aflu aici, într-un loc atât de frumos care nu merită să-și păteze inocența cu sângele meu.
Vântul trece puternic prin părul meu dezordonat. E destul de răcoare pentru luna septembrie. Îmi prind mâinile de bară și mă trec toți fiorii. E rece. Inspir adânc și privesc în față, spre cer. Când eram mică, mama îmi zicea că oamenii când mor devin stele, iar de acolo de sus stau și veghează asupra noastră.
Îmi pare rău că trebuie să vezi asta, mamă.
أنت تقرأ
16 ani de viață și 2 în ceață
القصة القصيرةProză scurtă | finalizată Când încetezi să mai respiri viață, putrezești pe interior. Indiferent dacă mai este corpul în mișcare sau e deja îngropat la câțiva metri sub pământ, ce e în interior se duce în timp. Și tot ce îți dorești...
