16 ani de viață și 2 în ceață

-

— Ce crezi că se întâmplă după ce sărim?

        — Ne înecăm, îmi răspunde el și-l pocnesc iar.

        — Nu ești de ajutor, îi spun îmbufnată. Oricum mi-era mereu frică să mă înec când eram mică, iar acum o fac de bună voie. Ce ironie.

        — Mereu ești așa sarcastică în momente de genul?

        Mă uit la el cu o sprânceană ridicată și îmi strâng mâinile la piept.

        — Mereu ești așa enervant în momente de genul?

        Râde și mă trage mai aproape de el, oferindu-mi un sărut pe frunte.

        — Inelul era pentru sora mea. Ar fi făcut 15 ani, dacă n-ar fi murit acum o lună. Nici n-am apucat să-mi iau rămas bun.

        Îl strâng mai tare și-mi frec nasul de pielea gâtului său, în încercarea de a-l face să știe că sunt aici.

        — Mama a murit acum 2 ani de cancer. S-a stins în brațele mele.

        — Mereu oamenilor buni li se întâmplă cele mai rele lucruri, îmi spune el pe un glas cald. Așa e viața, de aia am și ales să-i punem stop, nu?

        — Suntem lași, pentru că ne-am oprit din a lupta? îmi ridic ei privirea și mă uit cu ochii ușor înlăcrimați în ai lui.

        — Suntem mai puternici decât mulți oameni din lumea asta, îmi dă o șuviță după ureche, apoi continuă. Și avem și o inimă mai mare.

        Mă cobor de pe bară, ținându-mă strâns cu mâna dreaptă și așteptând să facă și el la fel.

        — Sunt pregătită.

        Îmi urmează exemplul, fiind acum față în față.

        — Mulțumesc că ai apărut în viața mea, îi spun eu. Sau mai exact la finalul ei, râd ușor.

        — Azey, îmi zice cu un zâmbet și își pune mâna liberă pe talia mea, trăgându-mă mai aproape.

        — Rhia.

        Mă apropi și eu mai mult de el. Ne închidem ochii, alungând orice emoție sau sentiment într-un sărut plin de dorință, apoi ne folosim ambele mâini pentru a ne atinge corpurile aflate într-o continuă cădere. Iar ultimul lucru de care sunt conștientă sunt zâmbetele noastre prinse pe buzele celuilalt.