Mașina a fost găsită părăsită a doua zi, astfel încât echipe întregi au început să caute după trupurile pasagerilor.
Totuși, nu au găsit nimic. Trupurile lor au dispărut de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Însă știu că acolo unde au ajuns, încă sunt îmbrățișați cu cel mai mare patos posibil.
Cât despre povestea lor... a atins alt nivel de iubire. Au murit împreună, cât și unul pentru celălalt. Nu e o dragoste imposibilă sau una neîmpărtășită. E una care a avut și are loc. E ceva real și frumos, de care cei doi au avut mare nevoie.
Da, s-ar fi putut răzgândi. Ar fi fost frumos? Poate. Însă nu a fost o decizie de moment, luată la nervi sau din impuls. A fost o decizie gândită, una dorită.
Azey și Rhia au vrut să moară. Și au murit.
Iar acum fie vorba de unde se află ei acum...
Niciodată nu vom știi.
Însă ei au sperat la ceva frumos, așa că putem visa și noi la fel.
Să fie într-un loc cald, liniștit. Unde timid Azey o cunoaște pe mama Rhiei, iar ea la rândul ei face cunoștiință cu sora lui. Și toată lumea e iar împreună, zâmbind.
Până la urmă, ăsta a fost cel mai bun final pentru ei. Cel mai fericit. Cel mai împlinit.
Nu a fost o coincidență că s-au întâlnit. A fost destinul, pe care amândoi l-au urât atât de mult. Destinul ce a vrut ca două suflete distruse să nu mai fie niciodată singure. Și a reușit.
VOCÊ ESTÁ LENDO
16 ani de viață și 2 în ceață
ContoProză scurtă | finalizată Când încetezi să mai respiri viață, putrezești pe interior. Indiferent dacă mai este corpul în mișcare sau e deja îngropat la câțiva metri sub pământ, ce e în interior se duce în timp. Și tot ce îți dorești...
