— E totul diferit tocmai pentru că e diferit. Când ești acolo, orice lucru e mai puternic. Zgomotele, răutatea oamenilor, sentimentele negative, durerea și amintirile în sine. Te gândești mereu la momentul ăsta, iar așa te menții treaz. Acum că suntem aici, tot ce simțim e un gol imens și o tristețe ciudată. Ar fi putut fi frumos, dar nu a fost să fie. De aia nu mai doare nimic, ești la un pas să te faci să dispari definitiv. E doar melancolie. Ne-am găsit unul pe altul și chiar simt că ar fi putut fi ceva. Deja avem ceva în comun, râde el. Suntem distruși. Tocmai de aia nu ar funcționa nimic.
— Dacă ne-am fi găsit mai devreme, înainte să luăm decizia atât de bătută-n cuie, poate am fi avut parte de o iubire frumoasă, zâmbesc eu. Dar suntem aici deja, momentul ăsta e decis și gândit de prea mult timp ca să renunțăm acum. Vrei să te întorci? îl întreb eu.
— Nu, lumea asta nu e făcută pentru mine. Tu vrei?
— Cum ți-am spus și la început, nu sunt o persoană care se răzgândește așa ușor.
Îi strâng mâna, iar el o duce încet spre buze și o sărută în încercarea de a mă liniști. Și simt cum bătăile inimii deveneau chiar mai agitate în prezența lui.
YOU ARE READING
16 ani de viață și 2 în ceață
Short StoryProză scurtă | finalizată Când încetezi să mai respiri viață, putrezești pe interior. Indiferent dacă mai este corpul în mișcare sau e deja îngropat la câțiva metri sub pământ, ce e în interior se duce în timp. Și tot ce îți dorești...
