Stepbrother?

76. "Mi-a fost dor de tine"

J-hope: Va trebui să avem grijă de ea. Nu o putem lăsa de izbeliște.

Yoongi: ... Păi da...dar unde va dormi. Și până la urmă va trebui să anunțăm poliția.

Taehyung: Yoongi are dreptate!

Jin: Păi facem așa: Cum nu o să o lăsăm să doarmă pe canapea fiindcă nu avem destule camere va dormi în camera Zendayei, iar ea va dormi cu Jungkook.

Eu: Ce? Nu! E casa mea eu fac regulile.

Toți ceilalți plecară de lângă mine și Jungkook. Acum între nou fiind o liniște apăsătoare. Jungkook se așează pe pat cu privire spre tavan, în timp ce eu mă uit în oglinda de pe perete.

Eu: Ce grasă sunt!

Jungkook își ridică capul și se sprijini în coate.

Jungkook: Suferi de anorexie, dragă?

Eu: Posibil! Uite sunt și urâtă, grasă... nebună.

Jungkook se ridică de pe pat, oftând. Vine lângă mine și-mi cuprinde talia.

Jungkook: Ești frumoasă! Acum haide să mergem jos.

El mă ia de mână și mă duce jos unde sunt ceilalți. El se așează pe canapea, iar eu merg la bucătărie. Îmi fac o salată de fructe și mă întorc la băieți. Kevin își ia o căpșună din bolul meu și chicotește.

Namjoon: Diseară avem concert!

Eu: Succes!

Taehyung: Tu nu vi să ne vezi?*spune el făcând o față neutră*

Eu: Aș vrea, dar am un concurs de modeling și mda. Chiar nu pot.

Jin: Păi nu-i nimic...

Yoongi: Ar trebui să plecăm, nu?

Namjoon dă aprobator din cap și pleacă, nu înainte ca Jungkook să îmi de-a un pupic pe obraz, spunându-mi să am grijă de mine și Kevin. Plec în camera lui Aliss, lăsând-ul pe Kevin în camera lui Jungkook ca să (,)se uite la desene. Întru în camera lui Aliss brusc, ea tresărind. Îmi cer scuze și mă așez pe scaunul de lângă patul ei. Mă uit la chipul ei; are culoarea ochilor de un negru stins. Părul scurt blond. Buzele uscate, crăpate și lipsite de culoare. Chipul este atât de palid.

Eu: Uite, nu vreau să te presez dar încercă să-ți amintești ceva din trecutul tău.

Ea: Păi toți mă considerau nebună. Lucram ca criminalistă. Într-un an...am avut de rezolvat un caz de crimă...eram în cercetare maximă, iar părinții și iubitul meu s-au distanțat de mine. ... așa am crezut eu, dar se pare că toți au murit pe rând. Într-un final am găsit o persoană care ar fi fost implicată în aceea crimă...nu n-am dus să cercetez cazul, dar m-am adâncit în cazul iubitul și al părinților mei. Nu am m-ai ieșit din casă...nu am mai interacționat cu lumea de afară... începusem să aud voci, să simt prezenta unui om tot timpul. Începusem să vorbesc singură...nu după mult timp am aflat că sunt însărcinată... atunci am simțit prezența unui om... în timp ce coboram scările. Mă trezisem într-un spital cu patru asistente medicale lângă mine. Una dintre ele mi-au spus că am pierdut sarcina. Am început să plâng și să țip arătând spre un loc, doar eu vedeam că acolo în locul arătat de mine se afla trupul lipsit de viață a unui om... niciodată nu i-am văzut chipul... silueta era neagră. Fiindcă doar eu îl vedeam toți doctorii mă credeau nebună... m-au trimis la un ospiciu, iar de acolo a început coșmarul vieții mele.

Eu: Oh... îmi pare atât de rău. Știu ce simți.

Ea începând să râdă isteric uitându-se la mine cu un rânjet...nu se mai oprise din a mai râde. Râde atât de mult încât îmi dă o atare urâtă. Ea își pune mâna pe umărul meu.