Stepbrother?

78. Regretul

Eu: Da! Dar împreună nu. Rămânem prieteni?

El: Da, sigur!

Eu: Foarte bine! Păi și acum mă lași să plec?!

El: Nu! Ăsta este ultimul meu cuvânt!

Mă încrunt la auzul cuvintelor acestuia și mă sprijin pe (,) peretele rece a camerei, lăsându-mă în jos. Punându-mi mâinile în păr, ridicându-mi genunchi,sprijinindu-mi bărbia. El așezându-se lângă mine, punându-și mâinile pe obraji mei.

El: Hai! Nu fi tristă...Va trece repede timpul.

Eu: Cât ai de gând să mă ți aici?

El: Până ne căsătorim.

Eu: Ce? Tu ești nebun? Parcă am spus că rămânem prieteni, nu?* Spun  lovindu-i mâinile*

El: Păi da, da am spus asta, dar sunt uni prieteni care se și căsătoresc.

Eu: Da, da sigur. Mai bine rămâneam verișori.

El: Off... Doamne ce mă fac eu cu femeia asta?*spune dându-și ochi peste cap*

Încerc să spun ceva, dar sunt întreruptă de telefonul lui care a început să sune. El își i-a telefonul din buzunarul drept al pantalonilor. Am putut observa că la numele apelantului scrie: "Iubita mea".
Bag gura lui! Jimin strâmbă din nas, mormăind ceva nedescifrabil, și-ntr-un final răspunde și plecă de lângă mine, lăsându-mă să înjur în gând...Dar presupun că acest lucru este în avantajul meu. Ies cât mai repede din casă, vrând să merg lângă porți pentru a ieși, dar mă opresc când văd gărzile. Mă întorc din drum, crezând că pot găsi o cale de ieșire.
Când să merg în spatele casei aud vocea lui Jimin strigând. Mă opresc pentru un moment și mă uit în spate, și-l văd pe Jimin cu mâinile în sân.

Eu: Căutam baia... Vezica mea nu ține*spun punându-mi mâna la ceafă, după sprijindu-mă de peretele casei*

El: Da? Sigur nu încercai să evadezi?

Eu: Nu, nu încercam.

El: Foarte bine! Atunci nu te las să pleci... Și chiar aveam de gând.

Eu: Ce? Nu! Adevărul este că da, da chiar vroiam să evadez.

El: Aa, ok! Atunci amintește-mi să nu te mai las singură, ok? Și să repar gaura aia din gard, bine puiule?

Ce năuc... Ăsta crede că nu există modalitate de-a sări gardul?

Eu: Bine! Și ai terminat de vorbit cu iubita ta?

El: Care dintre ele?

Eu: Ce proastă sunt. Când mă gândesc că pot avea ce băiat vreau, dar eu stau după un prost care are mai multe iubite. Mai este și tatăl copilului meu și o să mai aibă un copil doar că cu altă femeie.

El: Și ce contează? Și nu prea cred că tu nu ai alt bărbat în viața ta...

Eu: Nu am, dar aș putea. Să fim serioși acum. Jungkook e bun.

El: Mă ei peste picior?

Eu: Nope, te i-au pe dedesubt.

El: Bine că ești tu deșteaptă.

Eu: Bine că ești tu prost. În fine. La revedere!

Mă încrunt și plec înapoi în casă, Jimin venind rapid după mine. Prizându-mi încheietura mâinii drepte, întorcându-mă cu fața la el. Își pune mâinile pe talia mea, coborând ușor înspre șolduri (😂) Își apropie buzele ușor rozali de gâtul meu, urmând să depună săruturi umede. Îl împing, dar îmi imobilizează mâinile.

Eu: Lasă-mă, copil făcut în eprubetă!

El se uită confuz la mine și-mi dă drumul la mâini. Se îndepărtează de mine și chicotește. Pleacă de lângă mine în living, eu rămând puțin confuză de acțiunile lui.
Merg într-una dintre camerele casei acolo petrecându-mi ultimele ore din această zi.

~Peste 3 zile~

Tensiunea din această casă este din ce în ce mai mare și apăsătoare. Jimin a început să fie din nou rece și nepăsător chiar atunci când credeam că se poate schimba.
Am o viața atât de rea...Stau închisă într-o casă, aplicându-i unui bărbat pedeapsa tăceri, posibil făcând și el la fel, s-au poate el nu-mi aplică o pedeapsă. Momentan 
Jimin este plecat așa că profit de ocazie și îi i-au telefonul care era în bucătărie. Mă întorc înapoi în dormitor, închizând ușa cu cheia în urma mea. Primul lucru pe care-l fac având telefonul lui în mână este să-l sun pe Antonio, el este singurul care mă poate ajuta.

Convorbire telefonică:

- Hey, Antonio!

- Doamne! Femeie am crezut că ai murit. De patru zile nu mai știu nimic de tine.

- Nu contează! Ne vedem peste opt ore în Florida. Trimiți avion privat în Dubai și fără întrebări, i-ar dacă nu ajung în opt ore voi ajunge în câteva zile.

- Bine, bine! Ne vedem acolo.

Conversație telefonică încheiată.

În sfârșit! Voi scăpa de aici. Merg înapoi în bucătărie și îi pun telefonul înapoi unde era. Ce prostuț ! Și-a uitat telefonul, atâta minte nu a avut încât să-și de-a seama că îl i-au și sun pe cineva? Îmi las gândurile de o parte și ies din casă, mergând în spatele acesteia. Îmi i-au un avânt destul de mare și sar gardul. Încep să alerg prin arătură până dau de o șosea. Îmi scutur mâinile deasupra capului încercând să atenționez o mașină ca să oprească, din fericire mea chiar asta s-a întâmplat. Îi spun omului adresa unde trebuie să ajung, i-ar el mă duce la destinație fără nicio problemă.   
Ajung la vilă înainte să ies îi spun omului să aștepte câteva secunde pentru a putea merge în vilă ca să-mi i-au portofelul și să-i achit transportul, dar el mă oprește spunându-mi că nu are nevoie de bani, ci că se mulțumesc cu ajutorul acordat mie.  
Înainte să mai spun ceva acesta pleacă, i-ar eu plec în vilă. Nici nu deschid bine ușa că-i văd pe băieți agitați învârtindu-se de colo-n colo.

Eu: Hey! Sunteți bine?

La auzul vocii mele ei tresară, i-ar Tae îmi aleargă în brațe, la fel făcând și ceilalți.

Taehyung: Ne pare rău, foarte rău! Sper că o să ne  poți ierta într-o zi, ceea ce nu cred că se va întâmpla. Îmi pare rău, Zendaya! Sunt cel mai rău frate.

Eu: Ce? De ce spui asta?

Taehyung: Aliss și Kevin nu mai sunt.

Eu: Ce? Cum adică "nu mai sunt"? Taehyung sper că e o glumă! Unde este Kevin? Băieți cu voi vorbesc!!

Namjoon: Credem că Aliss l-a răpit.

Eu:...

"Regret"